American Life

VIAŢA PLINĂ DE AVENTURI ŞI PERIPEŢII A LUI CRISTI ÎN AMERICA.

Thursday, June 23, 2005

Pregătiri de vacanţă

Şi-a mai trecut o săptămână… plină de evenimente.

Mi-au venit şi ultimele componente pentru calculator – un HDD Western Digital de 36 GB la 10.000 rpm, DVD-writer HP 640i Dual-Layer cu LightScribe şi un DVD Pioneer 121S cu slot, cum îmi place mie. Mi-am luat hardul ca să am unul separat, ultra-rapid, doar pentru sistemul de operare şi swap. Pe celălalt – de 250 – îl folosesc pentru storage. Că veni vorba de storage, am adunat cam 60 GB într-o săptămână de download-uri, de sfârâie banda de-atâta trafic. Merg torrent-urile româneşti cu 250-300 KB, o plăcere…

Sâmbătă am fost din nou la un târg de componente, nu că mi-ar mai fi trebut ceva, dar pentru că văr-miu vroia să-şi ia laptop. A plecat de acolo cu un Sony VAIO de 1200$ (cel mai bun preţ online) pe care a dat 850. E drept că a negociat puţin cu aia, dar până la urmă i l-au dat fără taxe, fără nimic. După-amiză am fost să mai vedem apartamente, ocazie cu care am şi găsit unul potrivit, 2 camere, spaţios, foarte aproape de subway şi supermarket-uri. Luni am încheiat deal-ul cu proprietarul, urmăm să ne mutăm în el pe 15 august. O să revin cu detalii mai încolo.

Săptămâna viitoare vom fi iarăşi plecaţi – în Florida de data asta. Roxana are o săptămână liberă între job-uri (pe 5 iulie începe jobul nou) şi se pare ca aici nu va mai putea să-şi ia vacanţă până la sfârşitul anului, aşa că trebuie să profităm de ocazie. Ea oricum cumpărase nişte vacation packages (printre care şi 6 nopţi în Florida) aşa că… la mare, la soare. O să mergem cu maşina ca să ne putem plimba prin zonă, ceea ce înseamnă că ne aşteaptă un drum de vreo 23 de ore.

Marţi am fost cu maşina în service s-o pregătesc de drum. I-am schimbat uleiul, filtrele, lichidele, ştergătoarele, un far care se arsese, i-am umflat roţile şi i-am făcut şi verificarea periodică. Prin i-am se înţelege că i-au făcut-o ăia de la service, în timp ce eu eram acasă şi studiam.

Miercuri am fost la colegiu să-mi dau primul examen pentru certificarea A+ (Core Hardware). Când mă-ntorc din Florida o să-mi dau şi partea a doua, Core Software. Examenul a fost OK (gen CCNA) şi l-am terminat cam în 30 de minute. L-am luat, cu toate ca dacă aş mai fi revăzut odată cursurile aş fi putut să scot un punctaj mai bun.

Joi ne-am luat telefoane. În sfărşit o să am şi eu număr unde pot fi sunat, că până acum aveam numărul Roxanei listat pe resume şi pe site-uri şi se mai întâmpla să sune vreunul după mine, să ceară cu Christinne sau altă deformare dubioasă a numelui meu şi Roxana să-i zică “wrong number” 🙂 Am găsit o ofertă destul de bună, vorbim nelimitat în reţea (Verizon) – unde sunt majoritatea cunoscuţilor – 1000 minute lunare în afara reţelei, SMS-uri şi Picture Messages gratuite. Telefoanele le-am ales cu greu, în sensul că erau multe şi naşpă. Şi bulky. Mai ales bulky. Astea pe care ni le-am luat nu-s cine ştie ce ca features, dar sunt micuţe şi comode. Şi au costat 50$ împreună…

Cam atât pentru azi. Următorul post… după ce ne întoarcem din Florida!

posted by Cristi at 10:45 am  

4 Comments »

  1. Poate faci si tu o lista cu ce mai iei/vezi/joci si iti place…

    Comment by BB — June 24, 2005 @ 4:44 am

  2. Daca chiar vrei uber-speed mai ia unul si incearca-le in raid sau tine unul doar pt swap 🙂

    Comment by BB — June 24, 2005 @ 4:46 am

  3. de ce scrie la pioneer ca stie doar dvd-?

    Comment by bb — June 24, 2005 @ 4:49 am

  4. Will do. Docamdata am instalate Rising Kingdoms, Act of War, Armies of Exigo şi Rise of Nations. La download sunt puse Perimeter şi Warhammer 40k: Dawn of War că nu le-am jucat şi am citit lucruri bune despre ele în PC Gamer.

    Să îmi iau un hard doar pt swap mi se pare un pic exagerat 🙂 Lasă că sunt f. mulţumit de ăsta. Doar Windows instalat pe el, defragmentat, merge super.

    E un typo la Pioneer. Binenţeles că ştie ambele standarde (e versiunea mai nouă a ăluia pe care îl am acasă).

    Comment by Cristi — June 24, 2005 @ 9:54 am

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI