Toamnă în New York
Şi-a mai trecut o săptămână fără să apuc sa scriu două cuvinte, chestie datorată în mare parte unei răceli care m-a acostat joia trecută, pe o ploaie torenţială. Cu toate că aveam umbrelă, când am ajuns la metrou eram uscat doar de la gât în sus (şi metroul e doar la 5 minute distanţă de casă) şi aşa am stat toată ziua la şcoală. Drept urmare reiau firul povestirii din weekend-ul de acum două săptămâni.
Vineri seară am fost să văd Serenity. Super film, vi-l recomand din toată inima. Şi merită să-l vedeţi la cinema, nu să va chinuiţi să înţelegeţi ceva de pe un release filmat în sală. Pentru cunoscătorii de SF am găsit un review al filmului scris de Orson Scott Card în care îl laudă ca fiind cel mai marfă film SF ever. Aşa că daţi fuga la cinema când apare.
Roxana s-a apucat şi ea de nişte cursuri (finance, global politics) pe care i le plăteşte jobul. Trei dintre ele sunt în timpul săptămânii, după serviciu, iar altul sâmbăta, de la 9 la 4. Mă rog, ăsta durează doar vreo 3 săptămâni. Nu-i ajută ei mare lucru, dar măcar sunt gratis şi învaţă chestii care o interesează.
Sâmbătă am profitat de faptul că Roxana era la curs şi am fost la un release tournament de Magic: The Gathering. Spre deosebire de România, aici am de unde să-mi iau cărţi, dar nu mai am timp absolut deloc şi nici prieteni cu care să joc 🙁 Dar măcar de 3 ori pe an o să mă duc la turneele de prerelease/release.
Seara am fost la un concert al unui tribute-band Iron Maiden. Undeva într-un bar în Queens, plin cu rockeri şi rockeriţe. Au cântat destul de marfă baieţii şi am avut parte de o atmosferă pe masură. Am plecat pe la 1 totuşi că eram amândoi morţi de somn.
Joi m-am procopsit cu răceala nenorocită de care vă spuneam la început. Medicamente, fructe, vitamina C. Acum când scriu aceste rânduri aproape mi-a trecut.
Vineri seară am ieşit cu nişte prieteni la un sushi restaurant ca să-l cunoaştem pe noul priten al lui Linh. Care probabil că s-a panicat de câtă lume venea să-l inspecte…ăăă…cunoască aşa că a scos o scuză şi n-a apărut. Evident, ne-am petrecut seara glumind pe seama lui Linh şi a prietenului ei imaginar.
Sâmbătă am fost iar la un restaurant – Red Lobster de data asta – pentru ziua de naştere a prietenei lui Bogdi, Renee (pe care unii din voi aţi cunoscut-o în România când au venit pe-acolo). Cu ocazia asta am încercat o grămadă de dubiozităţi marine (diverse tipuri de crustacee mostly). Verdictul e că dacă treci peste ideea de a ronţăi diverse protuberaţii, gustul e chiar ok.
Duminică am facut ceva ordine prin casa şi ne-am instalat sistemul audio în living. Am primit de la tatăl Roxanei un amplificator, un egalizator şi vreo 6 boxe de lemn de care el nu mai avea nevoie (parcă v-am povestit că el are super echipamente pe-acasă). Mai rămane să ne luăm televizor (pe cel vechi l-am instalat în dormitor) şi vreau şi un DVD player region-free, să pot şi eu să mă uit la Filantropica 🙂
Marţi am fost să vizităm o firmă în Manhattan pe post de road trip al cursului de engleză. BearStearns este a 7-a firmă în lume ca tranzacţii financiare şi ocupă un întreg bloc în centrul Manhattan-ului. Adică 45 de etaje duble (cam cât o clădire cu 90 de etaje). Ne-au făcut un tur complet, de la executive dining rooms şi sălile de conferinţe, la transaction floor-urile unde sute de oameni cumpără şi vând stocuri, acţiuni şi terminând cu etajul cu data center-ul şi cel cu generatoarele de curent. Ne-au povestit că în timpul blackout-ului din august ei şi clădirea alăturată (deţinută de Chase) erau singurii care aveau curent în tot midtown-ul şi aveau lobby-ul de la parter plin cu oameni care intrau să stea la aer condiţionat. Evident că am urcat şi până la ultimul etaj, ca să ne bucurăm de o privelişte super a New York-ului. La plecare am luat masa la caffeteria companiei, mare şi ea cât vreo 2 restaurante puse cap la cap.
Ieri a fost o zi foarte plină la muncă, dar s-a terminat într-un mod neaşteptat. Pe la 5 Scott ne-a strâns la el în birou şi ne-a făcut cadou din partea firmei cate un iPod nano (4 GB, black). Super-marfă jucăria, tot mă gândeam eu sî-mi iau alt MP3 player. Şi mai e şi personalizat, adică are numele meu gravat pe spate. Acum trebuie să-l ascund de Roxana care aproape că vrea să doarmă cu el de ce mult îi place 🙂
Cam atât pentru azi. A, după căutari asidue am reuşit să găsim şi camera foto. Era în maşina, în torpedou. Aşa că probabil postul viitor va avea şi ceva poze. See ya!
