Back in the US

Hmm… În mod normal ar trebui să încep cu un Hello World or smth, dar cum ăsta e de fapt un 2nd generation blog, nu prea văd rostul. Anul trecut scriam pe Blogger, dar l-am abandonat de când m-am întors din România în ianuarie, mostly because munca a început să-mi ocupe din ce în ce mai mult timp, şi odată ajuns acasă am preferat relaxarea oferită de un film sau nişte joace în locul scrisului de poveşti. Să vedem de data asta cât mă ţine 🙂 Meanwhile, blogul a murit, trăiască blogul!

Reluăm firul povestirii pe 11 octombrie, când m-am întors în State. Am venit cu ungurii de data asta (Malev adică), pentru că în mai când mi-am luat biletele ăştia erau cei mai ieftini. Mă rog, dacă 1.200$ poate fi numit ieftin :/ Dar deh, sezon, chestii. So, pe 11 oct m-am îmbarcat frumos la Otopeni, am zburat o oră până în Budapesta, aşteptat încă o oră şi un pic acolo şi 9 ore mai târziu aterizam pe JFK. Pe zbor m-am întreţinut cu un ungur care venea pt câteva zile la NY, la o conferinţă. I-am povestit despre oraş, ce să viziteze, unde să manânce, etc. La aterizare am trecut pentru prima oară prin culoarul de US citizens/green card holders (până acum stăteam la coadă la ăla pt turişti) şi m-am prezentat cu plicul de la ambasadă. Iar amprente, iar poză, tot tacâmul. Mă aşteptam să dureze ceva trecerea prin imigrare, dar în mai puţin de 10 min eram gata. Gigelu’ de acolo mi-a pus o stampilă în paşaport şi mi-a zis că aia va fi pe post de green card până îmi vine the real thing prin poştă (2-52 săptămâni). Prin vamă am trecut – ca de obicei – fără probleme, americanii necontrolându-mă “prin sondaj” ca vameşii români. Sau mă rog, or avea ei preferaţii lor pe care să-i întrebe de sănătate 🙂

După săltatul bagajelor am ieşit în sala de aşteptare şi am dat de Bogdi, care venise să mă ridice. Îl întreb ce mai e nou şi îmi zice că un avion a intrat într-o clădire din Manhattan. La început am crezut că face mişto, dar se pare că faza era pe bune. Un Cessna privat (al unui jucător de baseball) se-nfipsese într-un bloc datorită faptului că pilotul luase ceva la bord în ziua respectivă. Bordul lui, nu al avionului. Vorba aia, don’t drink & drive. Or fly.

Am facut vreo 40 de min până acasă datorită traficului pe Grand Central (autostrada ce trece pe la JFK). Finally, home sweet home. Or so I thought. Cu toate că-mi lipsise apartamentul (la o adică, în România încă mai am mobilă şi chestii de la ai mei; aici tot ce am e pt că mi-a plăcut mie şi Roxanei), la nici câteva minute după ce am intrat mă simţeam ca un străin… Roxana removuise toate chestiile mele din sufragerie/dining room/dormitor şi le pitise prin office, mostly în dulapuri. Acum eu ştiam din România că de vreo câteva săptămâni e cu un gigel, dar oricât m-am agăţat de raţiune şi self-control, tot m-am simţit un pic (mai mult) aiurea. Adică mi-e foarte clar de ce n-au mers lucrurile între mine şi ea şi mă bucur foarte mult că în sfârşit e fericită, dar tot m-a durut un pic s-o văd cu altul.

Că veni vorba, pt domnişoarele curioase (zic domnişoare pt că ştiu foarte bine că pe nici unul din prietenii mei nu-i interesează cu cine s-a combinat Roxana), noul boyfriend e un tip din Ucraina, la vreo 30 şi un pic de ani, pe nume Slava. Tot programator (actually lucrează în web development, ca şi mine), dar mai ăăă… aventuros să zicem, as in săritor cu praşuta, bungee jumping, chestii de-astea. Adică exact ce nu făceam eu – unul din motivele pt care Roxana nu era happy. S-au cunoscut pe eHarmony, un site de e-dating pe care s-a înscris ea anul trecut şi care îţi face profilu’ psihologic, personality test, blah blah şi te matchuieşte cu gigei cu interese asemănătoare. So far, so good, Roxana e mai happy ca niciodată, cu toate ca a durat ceva până l-a găsit pe prince charming, că până am plecat eu în România în iulie mersese la zeci de date-uri de la care se întorcea (mostly) dezamăgită. Well, that’s done.

Revenind la prima seară, am stat şi-am despachetat toate geamantanele, pus deoparte cadouri, stackuit dulciurile (am adus o tonă de ciocolată) şi aranjat hainele. Când am terminat, am mâncat ceva (mai nou Roxana găteşte aşa că ne-a făcut un fel de salata cu shrimps) şi ne-am uitat la Lost (episodul 2 din seria nouă) care tocmai era la TV. Când s-a terminat, mi-am încropit un culcuş pe canapea, în sufragerie, şi am picat lat.