Interview

A doua zi, duminică, aveam program de ghid. Îi promisesem Alinei (colega de la SIVECO) că îi arat şi un pic din Queens, că Manhattan-ul îl văzuse destul. Am ridicat-o de la metrou pe la 2 şi am dat o tură prin mall-ul de lângă mine. Caramel cheesecake Am trecut şi pe-acasă, am luat maşina şi am dat o tură prin Astoria (zona în care am stat înainte să ne mutăm aici), unde sunt mulţi greci şi italieni. Am fost să mâncăm ceva la un restaurant grecesc şi am luat un caramel cheesecake pt desert (pe care îl puteţi admira şi voi alături). Ca să vă faceţi o idee cât de imensă e felia aia, vedeţi case-ul de la cameră lângă ea… Pe urmă am făcut ceva cumpărături că tot eram lângă supermarket şi am lăsat-o la metrou. Back home, am făcut puţină ordine prin casă, m-am uitat la Simpsons şi m-am apucat să scanez PC Gamere (o parte le-aţi văzut, restul le postez în curând).

Luni am mers un pic mai devreme la muncă (de formă, că oricum am frecat menta toată ziua) şi i-am zis lui Scott că plec pe la 4:30 că am treabă. La 5 eram la ăia la firmă şi m-am întâlnit cu viitorul şef (un italian, îl cheama tot Cristian) şi cu un senior developer (un hispanic pe nume Jorje). Am discutat noi vreo 15 minute, că ce am mai lucrat, că ce-am făcut dincolo, că de ce plec, etc., după care mi-au pus un test în faţă şi s-au cărat. Ah, şi mi-au cerut să le trimit niste code samples din ce am lucrat. Testul avea întrebări de logică matematică, algoritmi, puţin linux, php şi sql. A durat cam o oră şi zic că am făcut destul de bine. La sfârşit am coborât jos (da mă, ştiu că nu puteam să cobor sus, da’ am coborât 15 etaje, nu trei trepte or smth) unde mă aşteptau Fitim şi Eugene să vadă ce am făcut. Am mai stat un pic şi cu ei şi am tulit-o spre casă. Unde am dat de un nou PC Gamer, cel de pe luna asta, că tot mă bucuram că abia le terminasem pe toate.

Marţi nu mai ţin minte decât că mi-am luat un suc de grapefruit dimineaţa (yum), am mers la lunch cu baieţii la Ulysses (got some hamburgers & fries) şi după amiaza am supt la un green frap. La 6 fără un pic, tocmai când mă pregăteam să plec, mă suna Cristian de la FlyCell şi-mi spune că I got the job. M-a întrebat când pot să încep şi i-am zis două săptămâni, a zis ok şi asta a fost tot.


About this entry