Beaverland, part deux

Sâmbătă dimineaţa am fost cu Roxy la un fair, varianta canadiană a bazarurilor din satele româneşti (cel putin din sudul ţării, de unde le ştiu eu). Respectiv o adunătură de… fermieri (nu ştiu de ce, dar ori cum aş da-o nu-mi iese ţărani) care vin să-şi vândă produsele (variante 100% naturale la orice găseşti într-un deli). Destul de interesant, am luat şi noi câteva chestii pt acasă. Back home, era aproape 12 aşa că ne-am pregătit de plecare spre Toronto (e la o oră distanţă de Waterloo), să vizităm the CN Tower. Roxy iar a sunat-o pe Ana dacă vrea să vină cu noi dar nu a dat de ea.

A venit Cristi – prietenul Otiliei – ne-a luat pe mine şi pe fete şi-am plecat. Iniţial vroiam să mergem să luăm lunch-ul la restaurantul din turn – 360 – dar ăia serveau prânzul doar până la 2, după care închideau (!) până la 4 şi de atunci era dinner. Pt dinner erau completely booked, iar de ajuns în timp nu prea ajungeam cât să prindem lunch-ul. Aşa că am făcut un mic detour într-un orăşel de langa Toronto unde ştia Cristi un restaurant franţuzesc. Mai mult orientat spre breakfast, dar cu o abundenţă de fructe şi nişte deserturi absolut delicioase. Şi de dimensiuni considerabile…

Cu burţile pline ne-am continuat drumul spre Toronto. Turnul se vedea în depărtare cu mult înainte să ajungem la intrarea în oraş (cred şi eu, la cât de înalt e faţă de restul clădirilor…).

Odată parcaţi, dăm să căutam intrarea. Eram relativ aproape de turn, doar că aveam ditamai conference center-ul între noi şi el, şi ne-am gândit să încercăm să-l traversăm pe dinauntru, ca să nu pierdem timpul ocolindu-l. Înăuntru, ditamai sălile, iar noi încercând să găsim un pasaj care să ne scoată pe partea cealaltă. La un moment dat dăm de un lift şi ne gândim să încercam un etaj superior. Opţiuni: parter şi “exhibit floor”. Hai la exhibit floor… Urcăm, şi peste cine dăm plimbându-se pe acolo? Sora lipsă a clanului, domnişoara Ana. Care ieşise la plimbare cu mama prietenului (or smth). Hi, hi, bye, bye.

La turn am stat vreo 40 de minute la coadă sa urcăm, timp în care afară s-a întunecat. Drept care am avut parte de o privelişte mai interesantă – oraşul luminat şi împrejurimile – dar din păcate pozele au ieşit cam varză (că doar n-aveam trepied sau alte prostii). Am vizitat şi faimosul “glass floor” unde practic stai pe un geam securizat şi sub el… nimic. All the way down… 342m 😀

Am urcat şi în sky pod – gâlma aia din vârf care e la cea mai mare înălţime din lume – 147 de etaje / 447m 🙂 unde ne-a şi bătut vântu’ de ni s-a luat. Finally, când ne-am plictisit de frig şi de făcut poze am coborât înapoi pe pământ. Eu mi-am luat două suveniruri – un tricou şi o şapcă cu Canada – din gift shop-ul de jos şi apoi am ieşit să vedem ce se mai poate vizita. Respectiv am dat o tură prin împrejurimi, pe la Central Station şi apoi înapoi la maşina. And back to Waterloo…

Pe la 11 seara am ieşit din nou, this time for clubbing. Am fost întâi într-un local numit Revolution, vaguely gen Twice-ul din Bucuresti, only better 🙂 Muzică house, dance, hip-hop, chestii de dat din fund. Am petrecut vreo oră pe-acolo (timp în care am şi degustat diverse chestii) şi apoi ne-am mutat în ceva mai spre stilul Fire – un club numit Abstract. Unde teoretic trebuia să fie rock la greu, dar marea majoritate a timpului au cântat chestii mai… errr… americanii le zic goth, dar e ceva complet diferit de ce înţelegem noi prin rock gothic. E o chestie mult mai cuminte (cam prea cuminte, drept care o şi cam dau în lălăială)… However, deoarece eu mi-am continuat spree-ul de încercat noi băuturi, după nu mult timp eram într-o stare avansată de ebrietate, aşa că muzica nu prea mai conta. [Serios acum, nu ţin minte când a fost ultima dată când am băut de nu puteam să-mi ţin capul straight. În NY când merg clubbing sau la party-uri mai beau, dar şi dansez şi de obicei bag şi mâncare. This time, neither.] Totuşi în final clubul şi-a spălat păcatele (muzicale) pt că au băgat Land of Confusion de la Disturbed şi m-au făcut fericit. Head banging ftw!

Am încheiat seara (vorba vine, că era vreo 2 noaptea) cu ceva food, că se simţea nevoia. Roxy îmi povestise de o chestie numită Pita Factory şi suna interesant aşa că am mers s-o încerc. Very good (à la şaorma, dar îţi alegeai tu toate ingredientele), cu toate că la ce foame mi-era putea să fie şi din plastic, că tot mi-ar fi plăcut…

Duminică m-am sculat mai târziu ca de obicei şi am fost prin Waterloo să caut nişte cadouri pt prietenii din NY. La prânz am fost la un Mongolian Grill, echivalentul canadian a chestiei de langa mine, unde tot duc eu lumea 🙂 Care e destul de diferit faţă de ce am eu în NY, în sensul că ăştia nu dau şi cu apă peste chestii când sunt pe plită – drept care ies mai prăjite. Personal prefer cealaltă variantă, dar şi ce-am mâncat aici a fost bun. Chestie de preferinţe in the end.

Back home, făcut bagajele şi am plecat (cu un detour pe la o casă la care vroiau să se uite). Ne-am oprit un pic în drum – la Ana în Hamilton – şi de acolo drept spre State. La vamă era aglomerat, am stat cam o oră, dar asta a fost incomparabil mai bine faţă de ce era pe partea cealaltă… Pe drum am încercat să dorm în maşină, cu un succes variabil. La 6:30 eram în NY, în faţa casei, aşa că am făcut un duş rapid să mă mai trezesc, am desfăcut din bagaje şi am plecat la muncă.