The Furniture Odyssey, part 2

Moving on…

Monday

  • Mers la IKEA, găsit alt tip de wardrobe, mult mai ieftin (200$ pt dulap cu 3 uşi). Din păcate, nu-l aveau în stoc, urmând să apară abia săpt viitoare. Also, am renunţat de tot la cealaltă variantă (dulapurile pe care le vroiam iniţial) deoarece am realizat că sticla mată care e pe uşi e destul de transparentă şi se vede ce ai înăuntru. Yuck. Aşa că am zis că merg pe varianta nouă, chit că îmi oferă mai puţin spaţiu de storage (e mai mic dulapul). În acelaşi set am găsit şi pat, dar nu-mi inspiră mare încredere, că pare cam şubred. Şi mie-mi trebe ceva solid, că am de gând să-l folosesc :p

Vineri

  • Mers pe Queens Boulevard la magazinele de mobilă să mă uit după pat. Găsit vreo două modele la Levitz, pe la 500, respectiv 400 de dolari. Porcii te taxează în schimb la noptiere, care sunt cam 300 fiecare… Deocamdată cred că merg pe patul de 400, plus 2 noptiere (încă nu-s hotărât dacă să le iau tot de aici, să fie în stil cu patul, sau să-mi bag picoarele şi să-mi iau ceva mai ieftin de la IKEA).
  • La magazinul la care găsisem chestii pt living room am dat şi de dulapuri pt dormitor. Mari şi încăpătoare. Mi-aş lua 4, cât să acopar peretele complet. Am făcut orderul şi a ieşit vreo 2800$. Am zis OK, ca să scap de problema storage-ului. Am timp până luni seara să mă răzgândesc.

Sâmbătă

  • Mers la IKEA să mă uit după mobilier de bucătarie. Am găsit chestii, am făcut planul, a ieşit vreo 1800$ pt tot. Am văzut şi nişte chestii pt living room care ar fi mai ieftine decât cele de dincolo, dar nu arată la fel de bine. Plus că trebuie să le matchuiesc cu biroul, care o să stea lânga ele şi la IKEA n-am văzut nici unul care să-mi placă. Also am mai dat târcoale dulapului ăla de 200$ şi am început să am second thoughts about the order I placed. Ai mei zic că-i mai bine să dau mai mult şi să-mi iau dulapuri cât mai mari, dar când mă gândesc că dau 2800 faţă de 400 (mai mici, e drept), parcă nu-mi prea convine. Well, mai am două zile să mă hotărăsc…
[Update]

Duminică

  • Am renunţat la dulapurile ălora de 2800. Partea proastă e ca durează vreo 5 zile până îmi creditează banii înapoi :-/
  • Am fost la Levitz şi am luat patul şi două noptiere. Or să-l deliveruiască sâmbăta viitoare.
  • M-am oprit şi la Sleepy’s să iau saltea. M-au pus ăia pe o chestie specială conectată la un calculator ca să determine matress-ul care mi se potriveşte cel mai bine (bazat pe greutate, înălţime, pressure points, back pains) şi mi-au recomandat o saltea de 3000$ 😛 Am zis no thanks, şi după mai multe încercări m-am hotărât la una de 1000. O să vină tot sâmbăta viitoare, între 10 şi 2.

To be continued…


About this entry