On my way to Israel

Săptămâna trecută am fost să-mi iau viza de Israel, pentru când mă duc la nunta lui Bons. Am fost aşa târziu pentru că am aşteptat invitaţia de la el, care a ajuns abia sâmbăta trecută.

Ambasada Israelului e în Washington, dar au câte un consulat în toate oraşele mari de pe coasta de est. Cel din NY e undeva pe 2nd avenue, prin midtown. Program: 9-12 am.

Ma înfiinţez aşadar la 8:30. O clădire mare, în care e şi consulatul Ecuadorului. Lângă liftul care duce spre al Israelului, un ditamai vlăjganul, cu pistol şi armă automată, verifica paşapoartele şi genţile tuturor care urcau. De cealaltă parte, la Ecuador, nimeni. Pustiu. Mai intra câte un cuplu de hispanici şi se uitau pierduţi pe pereţi, până băieţii le arătau încotro s-o apuce.

La 9 am urcat. Alt agent Moss… de securitate, alte întrebări. Metal detector ca la aeroport. Finally am ajuns şi înăuntru.

Tot interviul a durat 5 minute, după care m-au pus să le mai trimit nişte hârtii prin fax şi au zis să vin după viză săptămâna viitoare. La 9:45 ajungeam la serviciu.

Surprinzator, când m-am dus să iau viza am aşteptat mai mult decât la interviu, că nu erau gata. Noroc că aveam un PC Gamer cu mine şi nu m-am plictisit.

Acum e sâmbătă dimineaţa şi pun ultimele lucruri prin bagaje. În câteva ore vine Bogdi să mă ia şi plec spre aeroport. Zborul o să dureze 10 ore (e non-stop) aşa că m-am burduşit bine cu gadgeturi şi chestii de citit. See ya in 10 days!


About this entry