Trip to Israel, part 2

Sorry for the late post, dar în ultimele zile am fost destul de prins cu pregătiri pt următoarea călatorie – la Roma şi în România – care vine în câteva zile. Plus că durează deja exagerat de mult să scriu – postul ăsta mi-a luat nu mai puţin de 6 ore – şi chiar nu am atâta timp la dispoziţie. Meanwhile, back to Israel…

Pe băieţi i-am ridicat de la aeroport şi ne-am întors la Ierusalim, la Bons in campus. Adi a insistat să conducă, spre numulţumirea celorlalţi care i-au comentat tot drumul. La cămin am lasat bagajele şi ne-am luat fiecare câteva haine, cât să ne ajungă pt. următoarele 2 zile. Planul era să mergem spre Marea Moartă şi să stăm acolo până joi, cănd ajungea şi familia lui Bons în Israel şi urma să stăm toţi la un hotel în Ierusalim.

Ne-am oprit întâi în oraş să mâncăm ceva – iar eu să bag nişte cafeina la bord – la un restaurant drăguţ din centrul Ierusalimului. Din cauze de motive… religioase, evreii nu au voie să mănânce carne şi lapte la aceeaşi masă. Drept care restaurantele sunt ori de una, ori de alta. Ăsta era singurul de ambele, dar separat frumos în două şi în ce parte te aşezai, aia mâncai. Noi ne-am aşezat în partea cu lapte (că doar aia era deschisă) şi am băgat nişte salate şi paste.

După masă am plecat spre mare, pe la vreo 3:30 AM. Ne-am oprit la ieşirea din Ierusalim să luăm benzina, că nu ştiam câte benzinării urma să găsim în deşert (au fost în total… zero). După refill i-am dat drumul, ghidaţi de GPSul lui Poe care m-a ţinut treaz anunţându-mă din când în când că “You are over the speed limit” – şi asta când treceam prin checkpoint-uri cu 5 km/h 🙂

Drumul a fost uşor, e practic unul singur care coboară pe lângă mare, aşa că nu ai cum să te pierzi. Peisajul extrem de dezolant – pe o parte munte/deşert, pe cealaltă marea – singurele forme de viaţă fiind nişte palmieri pe margine (doar în câteva locuri). Bons ne povestea că aici vine lumea când vrea să filmeze peisaje de pe Marte 🙂

Planul era să prindem răsăritul la Masada, dar până la urma ne-a prins undeva pe drum. Am oprit şi am făcut câteva poze, după care am mers mai departe.

La 6:40 trăgeam pe dreapta în parcarea de la Masada. Telefericul care te urca sus la fortăreaţă pornea abia la 8, aşa că am luat-o voiniceşte pe jos.

După cum se vede şi din poze, în jurul nostru nu era nimic, înconjurat de nimic şi în rest… nimic. Piatră şi nisip cât vezi cu ochii. Ce a fost super bine e că am ajuns acolo de dimineaţa devreme, că pe la 8 şi ceva – când am coborât – era deja extrem de cald.

Sus ne aşteptau nişte ruine şi – surprinzător – apă potabilă rece. Care ne-a prins foarte bine pt că Bons a dispărut pt vreo 40 de minute cu apa noastră cu tot. Ne-am învârtit pe sus vreo oră şi ceva şi am făcut poze la tot ce se putea.

La întoarcere ne-am răcorit cu un suc de portocale proaspăt stors (după formula: 2 portocale + 75% concentrat = 100% natural) şi am plecat spre En Gedi, o rezervaţie naturală la câtiva km de Masada. Acum… depinde ce înţelege fiecare prin rezervaţie naturală, noi am văzut 2 (două) tipuri de animale: un fel de oversized rat care se căţăra în copaci şi nişte antilope (hai, 3, ca să fim corecţi, dacă includem şi un gândac pe care era să calce Adi). La intrare era şi un grup de studenţi/soldaţi, în excursie. Ca de obicei, cu armele după ei.

Ce-i drept, era apa. Şi cascade marfă. Lumea s-a şi bălăcit un pic.

De la Ein Gedi am luat-o spre hotel, undeva mai la sud. Eram deja rupţi de oboseală, după o noapte nedormită şi o dimineaţă plină de căţărat şi urcat. Ne-am cazat – zona era practic o oază cu vreo 4 hoteluri şi un McDonalds în centru – şi am zis să mâncăm ceva. Eu unul eram gata să pic aşa că am zbierat că vreau ceva mâncare serioasă (= carne), nu salate şi alte verdeţuri cum ne hrănisem la ultima masă (cu 12 ore în urmă). So, lumea zice să mâncam la hotel. Opţiuni: un restaurant de carne şi unu de “lapte”. Mergem la ăla de carne. Ţeapă, e închis or smth. Eu zic pas, mă duc pe-afară să caut ceva mai consistent. Ăstora le era lene să mai iasa.

So, eu cu Poe mergem la McDo (unde, btw, au McKebap :), în timp ce restul rămân la hotel. Ne-am dus, am dat o tură, am mâncat, am stat la poveşti, ne-am mai plimbat un pic şi când ne-am întors i-am găsit pe ăştia tot la masă, cu câte o omletă în faţă şi cu niste feţe plouate, vai de ei. Ne-au povestit pe urmă ca au avut multe peripeţii cu comandatul mesei, că ba n-aveau ăia mai nimic, ba a durat o veşnicie să le aducă ceva.

Am trecut un pic şi pe la mare dar n-am intrat în ea. Ne-am întors la hotel şi ne-am bălacit un pic în piscina până oboseala şi-a spus cuvântul şi ne-am cărat la culcare.

A doua zi, după breakfast am mai dat o tură prin piscina şi – la insistenţele lui Bons – am mers şi la mare. Chestie care s-a dovedit o idee bună, pt. că într-adevar e un feeling cu totul diferit de orice am mai trăit până acum: intrii în apă, te laşi pe spate, … şi gata, pluteşti. Toată lumea stă cu mâinile şi picioarele în sus, apa ţinându-i la suprafaţă. Din cauza salinităţii apa se simte oarecum unsuroasă (un pic), drept care când am ieşit a trebuit să ne duşuim înainte să plecăm. Ah şi bineînţeles că am şi gustat-o (că doar odată aveam şi noi ocazia). În caz că vă întrebaţi, avea un gust extrem de sărat (no surprise there) plus un aftertaste absolut oribil.

La 11 fără 10 eram înapoi la hotel să ne check-out-uim. Toţi îmbrăcaţi, cu bagaje, gata de plecare, mai puţin Andrei care înţelesese că după checkout ne mai ducem la piscină, drept care era în slip în mijlocul lobby-ului 🙂 Eh, l-am săltat aşa cum era şi am tulit-o înapoi spre Ierusalim, la hotelul unde urma să stăm toţi, împreună cu familia lui Bons care venea din România. La întoarcere a condus Poe, ca să-şi facă şi el damblaua.

În Ierusalim, Bons avea nevoie să ajungă la facultate să intre pe net (ca să rezolve ultimele pregătiri pt. nuntă). Cum oricum trebuia să luam bagajele de acolo – şi n-am fi încăput şi oameni şi bagaje – i-am dropuit pe Adi, Andrei şi Mihnea undeva lângă hotelul unde urma să stăm, ca ei să meargă să ia camerele în timp ce noi restul venim cu bagajele.

Zis şi făcut, l-am dus pe Bons la facultate şi eu cu Poe am cărat bagajele în maşină. L-am aşteptat şi pe Bons să termine (ceea ce a durat o vreme) după care am plecat spre hotel. Prima problemă s-a dovedit a fi parcarea, deoarece hotelul era pe o străduţă mică (şi cu sens unic) drept care nu am putut opri în faţă să descărcăm bagajele. Prima parcare am găsit-o la capătul străzii şi ne-am oprit acolo. Am luat bagajele şi hai la hotel.

La recepţie, dom’şoara de serviciu ne spune că ceilalţi au luat deja o cameră şi ne dă cheile pt. a doua. Urcăm sus, nu-i găsim pe ăştia, lăsăm bagajele şi ne întoarcem jos. Poe întreabă dacă ceilalţi au zis unde s-au dus, dar tipa habar-n-avea. Aflăm că hotelul are parcare aşa că ne ducem, luăm maşina de dincolo şi o aducem în parcarea hotelului. Bineînţeles, îl lăsăm pe Poe de gardă la recepţie că poate vin ăialalţi. Ca după ce luăm maşina să îmi dau seamă ca la el a rămas hârtia care dovedeşte că stăm la hotel – şi care urma să ne permită accesul în parcare. În fine… ne-am întors, tot nici o urmă de restul grupului. Bons zice hai să-i căutam prin restaurantele din jur, că toţi eram linhniţi de foame şi probabil s-au dus undeva să mănânce. Şi dă-i şi caută… pe lângă hotel, străduţele învecinate, până la restaurantul unde mâncasem atunci când au venit. Din păcate, am ratat două target-uri destul de obvious, respectiv McDonald’s-ul şi un Irish pub – Dubliner – de care le povestisem chiar eu băieţilor. Cum se făcuse deja târziu, am tras concluzia că ăştia au mâncat deja, aşa că am băgat şi noi la ghiozdan câte ceva. La întoarcere la hotel dăm peste ăştia, scoţând spume că unde am fost şi de ce n-am venit după ei. Că ei au fost în Mc şi apoi în Dubliner şi ne lăsaseră bilet la recepţie. Bilet care n-a ajuns în veci la noi, de unde şi toată debandada. În fine, draci, zbierete, urlete, ce mai, o conversaţie normală.

După ce s-au mai liniştit spiritele am stabilit programul pt a doua zi şi am ieşit la băuta în Dubliner. Drăguţel, atmosferă marfă, super plin, muzică bună. Am băgat nişte aperitive şi le-am povestit chestii de prin State.

După pub, Adi şi Mihnea s-au întors la hotel iar eu, Poe şi Andrei am încercat să ajungem într-un club. Obţinusem de la un prieten de-al lui Bons un nume şi încercam să aflăm unde se află. Din toţi pe care i-am întrebat nici unul nu a fost în stare să ne ajute, ba ne-au trimis în diferite părţi ale oraşului, la ale localuri. Când ne pierdusem speranţa ne ciocnim prin faţa hotelului de tatal lui Bons care ne întreabă dacă am văzut ce agitaţie e la două străzi mai încolo. Când mergem, dăm de ditamai puhoiul de lume strâns pe o străduţă micuţă, plină cu baruri, terase şi cluburi. Am dat o raită prin zonă şi până la urmă ne-am băgat într-unul unde ne-am zbănţuit până pe la vreo 3.