NY Tech Meetup

Marţi după muncă am fost cu Fitim, Angel şi Yacine la NY Tech Meetup, o conferinţă lunară pe teme de tehnologie, dezvoltare şi internet. Câtiva gigei vin şi prezintă unei adunări de câteva sute de oameni proiectele şi ideile lor, atrăgând astfel utilizatori şi – mult mai important – investitori. Noi vrem să prezentăm MyBloop luna viitoare, aşa că am fost în recunoaştere.

Per total o experienţă foarte interesantă şi placută – atmosferă relaxată, plină de tech geeks 🙂 – şi proiectele prezentate destul de interesante. Majoritatea din ele erau start-ups, realizate de câte o mană de oameni, dar am avut şi un inginer de la Amazon care ne-a prezentat o soluţie de computing scalabilă on-demand. La sfârşit întrebări, discuţii, schimb de date de contact.


About this entry