Over the city and far away
Joi noaptea am fost cu Eugene şi Fitim la concertul Nightwish, la Nokia Theatre în Times Square. Sala a fost destul de micuţă (sau mă rog, mă aşteptam eu la ceva mai mare), cam cât aia din Agronomie unde au venit Therion. Dar a fost ok că am avut loc nu departe de scenă. În deschidere au cântat Paradise Lost, destul de marfă dar n-am recunoscut decât o melodie (One Second).
Tot timpul ăsta băieţii mei au băgat serios la ghiozdan (şi nu mă refer la mâncare) şi au tras şi de mine cât au putut. Drept urmare când au venit Nightwish eu eram într-o stare avansată de veselie 🙂
Concertul a fost super mişto, au cântat o grămadă de melodii cunoscute. Solista nouă le zice foarte bine – mie mi-a plăcut. Au început cu Bye, Bye, Beautiful, un cântecel dedicat fostei soliste, apoi Ever Dream, Nemo şi multe de pe ultimul album. La bis au cântat Wishmaster şi I Wish I had an Angel.
După concert am avut parte de câteva peripeţii cu Eugene (care la băutura devine overly friendly cu toată lumea de pe stradă) şi într-un final am ajuns acasă pe la 1.
2 Comments
Jump to comment form | comments rss [?] | trackback uri [?]