Dur Dur D’Etre Bebe

Am plecat din New York pe o vreme foarte frumoasă, de început de toamnă. Pe la mijlocul nopţii, undeva aprope de graniţa cu Canada ne-a prins o ploaie şi cu ea am mers cam tot restul drumului. Când am intrat în Waterloo ploaia s-a transformat în ninsoare, iar a doua zi dimineaţă zapada era deja de câţiva centimetri. Eu îmi luasem haine groase cu mine că mă aşteptam să fie frig, dar de încălţat m-am încălţat în adidaşi, să-mi fie cât mai comod. Ştiţi stereotipul cu turistul american care e complet pe dinafara şi stands out ca nuca-n perete? Well, eu mă conformez perfect: toată lumea e în cizme şi bocanci, numai Cristi e ca o floricică în adidaşi. Măcar nu sunt răcit or smth, ca să mă facă mai rau. Oh, wait…

But enough about me, let’s talk about more interesting characters. Bebeluşul e o dulceaţă, mâncăcios foc, o ţine pe maică-sa nedormită cu zilele. Se pare că mă place, că de fiecare dată când l-am luat în braţe n-a plâns şi nici n-a făcut pe el (sau pe mine). Roxy e bine, încă se reface după naştere şi abia aşteaptă să-i dea doctorul OK-ul ca să se apuce de exerciţii să-şi reintre în formă. Mike e foarte helpful, o ajută cu ala micu’ seara şi noaptea, că în rest e la serviciu.

Revenind la ce-am mai făcut… Joi seară – după ce s-a întors şi Mike de la muncă – le-am dat ce le adusesem (am venit încărcat de cadouri, ca un Moş Crăciun godfather responsabil), respectiv o grămadă de hainuţe pt ăla micu şi un Wii pt părinţi. Drept care imediat ce a adormit domnişorul am tăbărât toţi pe Wii şi ne-am jucat până spre miezul nopţii.

Vineri a trecut destul de repede: dimineaţa am fost cu Roxy să facem câteva cumpărături pentru a doua zi după botez iar seara – după ce a adormit ăla micu – am ieşit cu toţii la un restaurant all-you-can-eat sushi. Când ne-am întors acasă i-am lasat şi pe ei să se odihnească şi mi-am făcut de lucru prin cameră.

Sâmbătă era ziua cea mare: la 2 fără ceva ne-am prezentat la biserică şi l-am botezat pe micuţ (Mark Michael Pawlisyzn, numele complet). A fost foarte cuminte, n-a plâns deloc – probabil pt că era ocupat să umple scutecul 😉 După biserică am venit la ei acasă şi am avut un mic get-together cu familia şi prietenii apropiaţi.

Naşu’ a pus osul la treaba şi a avut grijă de mititel, inclusiv la capitolul schimbat scutece (din păcate fotografii m-au surprins după ce terminasem treaba).

Seara am stat acasă şi după ce ăla micu’ a adormit ne-am uitat la un film şi am mai stat la poveşti. Duminică am plecat destul de devreme – pe la 3 – chestie care s-a dovedit foarte inspirată pentru că la vamă n-am stat mai deloc şi în general pe tot drumul n-am avut parte de trafic. Am ajuns acasă la 1 AM şi acum mă întreb de ce stau să postez poze în loc să mă fi băgat la dormit. Well, I guess că maine (azi de fapt) când ajungeţi la muncă poate le vedeţi şi voi şi vă începeţi săptămâna zâmbind 🙂

P.S. More pics here.