The Future of Technology
Here, courtesy of Robot Chicken.
PTO
La muncă avem 20 de zile de concediu pe an (= 4 săptămâni), chestie care e super marfă (majoritatea firmelor dau 3). E drept că nu avem sick days, iar dintre holidays le avem doar pe alea mari (deci doar vreo 8 zile în plus pe an), dar de bine de rau e ok. Anul ăsta eu mi-am folosit deja 3 săptămâni (una în Israel, două la Roma şi în România) aşa că ştiam că mai am doar 5 zile, insuficiente să mai plec undeva.
Acum două săptămâni a trebuit să stau o zi acasă pentru că îmi venea covorul pentru sufragerie. I-am zis şefului că lucrez de acasă şi mi-a zis să-i dau un mail să o anunţe pe tipa de la HR ca să nu-mi taie ziua (avem card ce trebuie swipe-uit la venire şi plecare). Săptămâna trecută mă gândesc eu ia să verific dacă tanti şi-a făcut treaba şi mă duc să-i fac o vizită să aflu câte zile de concediu mai am.
Se pare ca şeful uitase să-i dea mail, dar tipa mi-a zis că e ok, dacă zic că am lucrat de acasă ea mă trece ca prezent. Cât despre zile, a început să calculeze câte mi-am luat până acum şi nu ştiu cum a făcut dar i-a ieşit că mai am 10 zile libere. Am zâmbit frumos şi am zis săru’mâna. Woo hoo!
În concluzie, am 2 săptămâni cu care să fac ce vreau (inclusiv pot să mi le păstrez pt la anul). Una-două zile le-aş păstra pt emergencies (poate trebuie să mai stau acasă în vreo zi) iar de restul… mă gândesc că poate vin prin Ro un pic. Ideal ar fi de sărbători, dar nu ştiu dacă reuşesc, aşa că the next best thing ar fi ori pe la începutul lui decembrie, ori în ianuarie. Oh well, mă mai gândesc şi vă zic.
No licence for driving
Printre multele chestii pe care trebuie (respectiv ar trebui) să mi le fac rost aici în State se numără şi permisul de conducere. Dacă nu eşti rezident poţi conduce liniştit cu permisul de la tine din ţară; dacă eşti – e valabil timp de 90 de zile. Eu sunt rezident de anul trecut (de când am luat green card-ul), deci doar de vreo 360 de zile…
Cât am condus pe aici n-am avut nici o problemă – n-am fost oprit de poliţie niciodată – aşa că nu ştiu exact cât de stricţi sunt în legătura cu alea 90 de zile. De asemenea e drept că în ultima vreme n-am mai condus aproape deloc, din motive de nelocuit împreună cu prietenă care are maşină. Dar cum vreau să am conştiinţa curată am zis să îmi iau şi eu permis de NY.
Acum vreo lună am fost la DMV (Department of Motor Vehicles) şi m-am interesat ce-mi trebuie. Mi-am luat formulare, cărţulia cu reguli şi tot ce-mi mai trebuie. Examenul e ca în România: un test scris (grilă) şi o probă de traseu. Din câte auzisem eu n-ar mai fi trebuit să dau traseul din motiv că am deja un permis (eliberat de altă ţară ce-i drept) dar am citit că în acest caz ar trebui să predau fostul permis când mi-l iau pe ăsta, chestie care nu prea mă încântă. So, o să dau examenul ca orice începător (cu traseu cu tot) iar permisul vechi o să-l păstrez pt România.
Azi dimineaţă era ziua cea mare. Am anunţat de ieri că o să întârzii la muncă (DMVul e celebru pt cât timp pierzi acolo) şi la 8:30 m-am prezentat la ghişeu cu formulare completate, acte de identitate, tot. Tot procesul a durat cam… 5 minute, cât nenea de la ghişeu a aruncat o privire pe green cardul meu şi pe cardul de social security şi mi-a zis “we have a problem” (by “we” he meant “me”). Respectiv numele meu pe cele două carduri nu era acelaşi: Cristian M Radu pe unul, Radu Mircea C pe celălalt 🙂
Vedeţi voi, toată viaţa eu mi-am folosit Cristian drept numele mic. Singurele dăţi când a fost folosit Mircea a fost de învăţătoarea mea din primară (care m-a strigat toate 4 clasele “Radu Mircea”), de un bou din generală care l-a stâlcit în Bercea (poreclă pe care o urăsc din tot sufletul şi mă enervez de fiecare dată când prietenii mei din generală/liceu nu sunt în stare să get over it) şi finally, de o colegă din liceu, căreia ii plăcea mai mult decât celălalt (hello Gabi). Prin urmare, toată viaţa m-am semnat Radu Cristian, eventual cu M la mijloc. În State (unde lumea pune numele mic în faţă) la fel: toate documentele sunt semnate Cristian Radu, cele oficiale (credit cards, social security) au şi M în mijloc.
Anul trecut – când am completat formularele pt green card – am făcut acelaşi lucru: first name Cristian, last name Radu. Când m-am dus la ambasadă în schimb, tanti de acolo a aruncat o privire pe certificatul de naştere şi mi-a zis răspicat că ăla nu e numele meu şi să fac bine să îl completez corect. Well, pe certificatul meu de naştere numele e trecut Radu Mircea-Cristian, drept care technically the “first name” e Mircea. I-am făcut damblaua doamnei şi am recompletat formularul, fără să-mi pese prea mult – la o adică, câtă vreme ambele nume apar, e ok. However, când mi-a venit green cardul m-am trezit că numele e trecut ca Radu, Mircea C.
Până azi n-am avut nici un fel de problemă – în toate documentele (casă, job, tot) apar ca Cristian M Radu şi nimeni n-a zis nimic. Dar se pare că domnii de la DMV sunt mai vigilenţi şi mi-au explicat că nu pot să-mi dea permis pt că pentru ei green cardul şi social security-ul aparţin la două persoane diferite, aşa că să fac bine să-mi schimb una din ele. Mi-e neclar ce ar trebui să fac să-mi schimb green card-ul (nu mai zic că şansele sunt să dau tot peste o persoană care să-mi bage certificatul de naştere pe gât şi să-mi explice că Mircea e the first name) şi e cam la fel de complicat cu Social Security-ul. În concluzie şi prin urmare, permisul meu de conducere e amânat pe termen nedefinit.
Aş dori pe această cale să mulţumesc părinţilor, familiei şi mai ales deşteptului care s-a gândit să-mi dea numele mijlociu (măcar dacă era un nume de sfânt ceva, să am şi eu zi de nume ca oamenii normali). Thanks a lot.
Full weekend
Vineri seara am fost cu băieţii la We Own The Night (IMDb | Official Site | Trailer), un film despre doi fraţi – unul poliţist, unul implicat cu mafia rusească. Mă aşteptam să fie ceva gen The Departed, dar filmul e mult mai slow – o dramă în care lucrurile merg din ce în ce mai prost pentru toate personajele. E ok I guess, dar aveam high expectations and it didn’t deliver.
Sâmbătă dimineaţa m-am văzut cu Francis şi Audrey şi am mers să hăpăim nişte breakfast. Eu mâncasem deja nişte cereale, dar tot am luat o porţie de clătite cu nutella, banane şi căpşuni. Yum. După masă am fost cu ei pe la câteva magazine şi am mai făcut câteva cumpărături pentru casă.
Seara eram invitat la un party în Bloomfield. Nu prea a fost multă lume aşa că most of the night am jucat biliard cu văr-miu. Pe la 3 jumate am tras pe dreapta, pentru vreo 4 ore. La 7:40 luam busul înpoi spre NY că aveam o grămadă de chestii de făcut.
Respectiv curăţenie. Şi nu aşa, oricum, ci generală. Am dat cu aspiratorul, şters praful, spălat pe jos, curăţat baia, spălat geamurile, schimbat aşternuturi şi finally pus covorul în sufragerie. Asta după ce mi-am montat sistemul audio pe care l-am luat săptămâna trecută de la Circuit City (worst shopping experience I had in the US). Super tare jucăria, deja mi-e milă de vecinii mei 😀
Overall sunt un pas mai aproape de terminat cu casa – mai am de luat nişte tablouri şi un covoraş pentru hol. Şi câteva chestii în bucătărie. Şi cărţi pentru bibliotecă. Şi Wii. Şi… oh boy.
Over the city and far away
Joi noaptea am fost cu Eugene şi Fitim la concertul Nightwish, la Nokia Theatre în Times Square. Sala a fost destul de micuţă (sau mă rog, mă aşteptam eu la ceva mai mare), cam cât aia din Agronomie unde au venit Therion. Dar a fost ok că am avut loc nu departe de scenă. În deschidere au cântat Paradise Lost, destul de marfă dar n-am recunoscut decât o melodie (One Second).
Tot timpul ăsta băieţii mei au băgat serios la ghiozdan (şi nu mă refer la mâncare) şi au tras şi de mine cât au putut. Drept urmare când au venit Nightwish eu eram într-o stare avansată de veselie 🙂
Concertul a fost super mişto, au cântat o grămadă de melodii cunoscute. Solista nouă le zice foarte bine – mie mi-a plăcut. Au început cu Bye, Bye, Beautiful, un cântecel dedicat fostei soliste, apoi Ever Dream, Nemo şi multe de pe ultimul album. La bis au cântat Wishmaster şi I Wish I had an Angel.
După concert am avut parte de câteva peripeţii cu Eugene (care la băutura devine overly friendly cu toată lumea de pe stradă) şi într-un final am ajuns acasă pe la 1.
Lil’ green dino
Ethan tocmai s-a întors după o săptămână de plimbat prin Japonia şi ne-a adus chestii. I got Yoshi!
Chinese brunch
Sâmbătă pe la prânz am fost luat pe sus de Francis şi Audrey şi am mers cu ei la un chinese dim sum place, for brunch. Şi cum îmi ronţăiam eu fericit porţia de fried noodles cu mixed seafood (shrimps, squid, scallops) mi-am adus aminte de dragii mei prieteni care de mult n-au mai avut ocazia să se plângă că pun poze cu mâncare pe blog. Aşa că am scos iute aparatul şi am imortalizat momentul pentru deliciul vizual al dragilor mei cititori. It’s all about love, baby.
P.S. Am făcut până şi un tag pentru astea, ca să le găsiţi mai uşor 🙂
Paying money for making money
Aseară am terminat cartea pe care o citeam (The Shock Doctrine, super marfă) şi m-am apucat de Making Money, de Terry Pratchett. Şi cum până acum nu am apucat să folosesc Sony Reader-ul pe care l-am primit de ziua mea (nu se pune că am pus wallpapers pe el şi l-am folosit pe post de photo frame) am zis că e timpul. Aveam e-book-ul HTML dar varza de software cu care vine readerul ştie doar text şi DOC. HTMLul s-a salvat naşpă ca text, adică cu o tonă de line breaks şi uitându-mă eu lung la el am zis hai să încerc să cumpăr cartea e-book, să văd cum arată.
Câteva minute şi -15$ mai tarziu eram posesorul primului meu e-book legitim 🙂 E marfă, cu formatare ok şi poze. Me likey.
Simpsonizing
Pe site-ul de la The Simpsons Movie e un flashuleţ cu care poţi să-ţi faci un avatar 
în stilul Simpsons. Un designer de la noi a venit cu ideea sa ne facem toţi câte unul şi să facem company picture cu ei.
Na na na na na na na na na na…