New phone!

După aproape doi ani de când mi-am făcut abonament în America am ajuns şi eu să-mi pot schimba telefonul (din cauză de reînoire de contract am dreptul la promoţii la telefoane). Fostul telefon ajunsese să mă calce pe nervi rău de tot, în special pt că dobitocii care l-au designuit nu s-au gândit să blocheze butonul de cameră când telefonul e închis, drept care ăl aveam plin de poze negre, făcute în timp ce stătea în buzunar. May it rest in peace, it won’t be missed.

Marţi am ajuns la un dealer Verizon şi am dat o tură prin telefoane. Verizonu’ e cea mai reliable reţea de telefonie mobilă de aici (cel puţin din NY) şi au cel mai bun semnal şi calitate a sunetului. Din păcate, au telefoane cam varză, celelalte companii luând de obicei astea mai marfă. Ah, ar trebui să menţionez că spre deosebire de România, aici reţeaua dictează ce telefon poţi să ai (nu poţi să-ţi cumperi ce tel vrei tu şi să îl activezi în orice reţea).

Well, din tot ce aveau cel mai drăguţ era un LG VX-8600, pe care mi l-am şi luat. So far sunt f. mulţumit de el şi l-am umplut deja cu games şi ringtones (că doar de-aia lucrez la firmă de mobile content). Are şi un slot de microSD şi pot să-l folosesc pe post de player audio, dar nu mă tentează (n-are rost să-i consum bateria pt muzică când am iPod-ul).

PS. Pentru curioşi, wallpaper-ul e ăsta.

Souvenir din Madrid

De mult căutam un avionaş din LEGO şi finally am găsit unul în aeroport în Madrid. Yay!

Hola chica!

Dintr-o revistă din Madrid:

Fast forward

M-am trezit azi că s-a făcut o lună de când n-am mai pus nimic pe blog. Să-mi fie ruşine. Aş avea scuze să bag, că ba lipsă de timp, ba plecat (again) peste ocean, ba că multă alergătură, dar nu cred că ţine. Aşa că o să sar peste partea în care încerc să justific de ce n-am mai apucat să scriu şi mă pun pe treabă.

Ca să respectăm ordinea cronologică ar mai fi vreo 2 posturi despre Israel plus tot ce-am făcut prin Roma şi România (care se pot întinde pe muuulte…). Also câteva cu ce s-a mai întâmplat pe aici, most notably faptul că mi-am cumpărat o masă de poker + chips şi am început să strâng lumea la mine vinerea pt poker night. Problema cu posturile astea e ca îmi iau exagerat de mult timp să le scriu (postul precedent, ăla cu part 2 din Israel, mi-a luat în total vreo 6 ore…), cu selectat poze, resize-uit, thumbnailuit, uploadat, scris cod html + alt/title pt ele (aşa că nu mai îmi sugeraţi tot felu’ de editoare, că despre ce e în poza aia oricum n-o să ştie să scrie pt mine), scris text, proof-read-uit (ca iar se găseşte un Poe care să spoteze o typo la 50 de posturi şi să o trâmbiţeze victorios în comments), pus diacritice (ştiu că most of you don’t care, but I do), verificat layout, publicat. Aşa că m-am decis să fac un salt înainte – la zi – şi să le las pe astea pt mai încolo cândva, când voi avea ceva mai mult timp. De dragul continuităţii (şi pt că sunt io freak, borderline OCD, cum vreţi să-i ziceţi), posturile respective o să le introduc înainte de acesta, ca să se păstreze o legătură între poveşti. Aşa că puteţi să mă înjuraţi de pe acum că la un moment dat or să apară chestii prin mai şi iunie.

În concluzie şi prin urmare, îi dâm înainte cu avânt muncitoresc.

Trip to Israel, part 2

Sorry for the late post, dar în ultimele zile am fost destul de prins cu pregătiri pt următoarea călatorie – la Roma şi în România – care vine în câteva zile. Plus că durează deja exagerat de mult să scriu – postul ăsta mi-a luat nu mai puţin de 6 ore – şi chiar nu am atâta timp la dispoziţie. Meanwhile, back to Israel…

Pe băieţi i-am ridicat de la aeroport şi ne-am întors la Ierusalim, la Bons in campus. Adi a insistat să conducă, spre numulţumirea celorlalţi care i-au comentat tot drumul. La cămin am lasat bagajele şi ne-am luat fiecare câteva haine, cât să ne ajungă pt. următoarele 2 zile. Planul era să mergem spre Marea Moartă şi să stăm acolo până joi, cănd ajungea şi familia lui Bons în Israel şi urma să stăm toţi la un hotel în Ierusalim.

Ne-am oprit întâi în oraş să mâncăm ceva – iar eu să bag nişte cafeina la bord – la un restaurant drăguţ din centrul Ierusalimului. Din cauze de motive… religioase, evreii nu au voie să mănânce carne şi lapte la aceeaşi masă. Drept care restaurantele sunt ori de una, ori de alta. Ăsta era singurul de ambele, dar separat frumos în două şi în ce parte te aşezai, aia mâncai. Noi ne-am aşezat în partea cu lapte (că doar aia era deschisă) şi am băgat nişte salate şi paste.

După masă am plecat spre mare, pe la vreo 3:30 AM. Ne-am oprit la ieşirea din Ierusalim să luăm benzina, că nu ştiam câte benzinării urma să găsim în deşert (au fost în total… zero). După refill i-am dat drumul, ghidaţi de GPSul lui Poe care m-a ţinut treaz anunţându-mă din când în când că “You are over the speed limit” – şi asta când treceam prin checkpoint-uri cu 5 km/h 🙂

Drumul a fost uşor, e practic unul singur care coboară pe lângă mare, aşa că nu ai cum să te pierzi. Peisajul extrem de dezolant – pe o parte munte/deşert, pe cealaltă marea – singurele forme de viaţă fiind nişte palmieri pe margine (doar în câteva locuri). Bons ne povestea că aici vine lumea când vrea să filmeze peisaje de pe Marte 🙂

Planul era să prindem răsăritul la Masada, dar până la urma ne-a prins undeva pe drum. Am oprit şi am făcut câteva poze, după care am mers mai departe.

La 6:40 trăgeam pe dreapta în parcarea de la Masada. Telefericul care te urca sus la fortăreaţă pornea abia la 8, aşa că am luat-o voiniceşte pe jos.

După cum se vede şi din poze, în jurul nostru nu era nimic, înconjurat de nimic şi în rest… nimic. Piatră şi nisip cât vezi cu ochii. Ce a fost super bine e că am ajuns acolo de dimineaţa devreme, că pe la 8 şi ceva – când am coborât – era deja extrem de cald.

Sus ne aşteptau nişte ruine şi – surprinzător – apă potabilă rece. Care ne-a prins foarte bine pt că Bons a dispărut pt vreo 40 de minute cu apa noastră cu tot. Ne-am învârtit pe sus vreo oră şi ceva şi am făcut poze la tot ce se putea.

La întoarcere ne-am răcorit cu un suc de portocale proaspăt stors (după formula: 2 portocale + 75% concentrat = 100% natural) şi am plecat spre En Gedi, o rezervaţie naturală la câtiva km de Masada. Acum… depinde ce înţelege fiecare prin rezervaţie naturală, noi am văzut 2 (două) tipuri de animale: un fel de oversized rat care se căţăra în copaci şi nişte antilope (hai, 3, ca să fim corecţi, dacă includem şi un gândac pe care era să calce Adi). La intrare era şi un grup de studenţi/soldaţi, în excursie. Ca de obicei, cu armele după ei.

Ce-i drept, era apa. Şi cascade marfă. Lumea s-a şi bălăcit un pic.

De la Ein Gedi am luat-o spre hotel, undeva mai la sud. Eram deja rupţi de oboseală, după o noapte nedormită şi o dimineaţă plină de căţărat şi urcat. Ne-am cazat – zona era practic o oază cu vreo 4 hoteluri şi un McDonalds în centru – şi am zis să mâncăm ceva. Eu unul eram gata să pic aşa că am zbierat că vreau ceva mâncare serioasă (= carne), nu salate şi alte verdeţuri cum ne hrănisem la ultima masă (cu 12 ore în urmă). So, lumea zice să mâncam la hotel. Opţiuni: un restaurant de carne şi unu de “lapte”. Mergem la ăla de carne. Ţeapă, e închis or smth. Eu zic pas, mă duc pe-afară să caut ceva mai consistent. Ăstora le era lene să mai iasa.

So, eu cu Poe mergem la McDo (unde, btw, au McKebap :), în timp ce restul rămân la hotel. Ne-am dus, am dat o tură, am mâncat, am stat la poveşti, ne-am mai plimbat un pic şi când ne-am întors i-am găsit pe ăştia tot la masă, cu câte o omletă în faţă şi cu niste feţe plouate, vai de ei. Ne-au povestit pe urmă ca au avut multe peripeţii cu comandatul mesei, că ba n-aveau ăia mai nimic, ba a durat o veşnicie să le aducă ceva.

Am trecut un pic şi pe la mare dar n-am intrat în ea. Ne-am întors la hotel şi ne-am bălacit un pic în piscina până oboseala şi-a spus cuvântul şi ne-am cărat la culcare.

A doua zi, după breakfast am mai dat o tură prin piscina şi – la insistenţele lui Bons – am mers şi la mare. Chestie care s-a dovedit o idee bună, pt. că într-adevar e un feeling cu totul diferit de orice am mai trăit până acum: intrii în apă, te laşi pe spate, … şi gata, pluteşti. Toată lumea stă cu mâinile şi picioarele în sus, apa ţinându-i la suprafaţă. Din cauza salinităţii apa se simte oarecum unsuroasă (un pic), drept care când am ieşit a trebuit să ne duşuim înainte să plecăm. Ah şi bineînţeles că am şi gustat-o (că doar odată aveam şi noi ocazia). În caz că vă întrebaţi, avea un gust extrem de sărat (no surprise there) plus un aftertaste absolut oribil.

La 11 fără 10 eram înapoi la hotel să ne check-out-uim. Toţi îmbrăcaţi, cu bagaje, gata de plecare, mai puţin Andrei care înţelesese că după checkout ne mai ducem la piscină, drept care era în slip în mijlocul lobby-ului 🙂 Eh, l-am săltat aşa cum era şi am tulit-o înapoi spre Ierusalim, la hotelul unde urma să stăm toţi, împreună cu familia lui Bons care venea din România. La întoarcere a condus Poe, ca să-şi facă şi el damblaua.

În Ierusalim, Bons avea nevoie să ajungă la facultate să intre pe net (ca să rezolve ultimele pregătiri pt. nuntă). Cum oricum trebuia să luam bagajele de acolo – şi n-am fi încăput şi oameni şi bagaje – i-am dropuit pe Adi, Andrei şi Mihnea undeva lângă hotelul unde urma să stăm, ca ei să meargă să ia camerele în timp ce noi restul venim cu bagajele.

Zis şi făcut, l-am dus pe Bons la facultate şi eu cu Poe am cărat bagajele în maşină. L-am aşteptat şi pe Bons să termine (ceea ce a durat o vreme) după care am plecat spre hotel. Prima problemă s-a dovedit a fi parcarea, deoarece hotelul era pe o străduţă mică (şi cu sens unic) drept care nu am putut opri în faţă să descărcăm bagajele. Prima parcare am găsit-o la capătul străzii şi ne-am oprit acolo. Am luat bagajele şi hai la hotel.

La recepţie, dom’şoara de serviciu ne spune că ceilalţi au luat deja o cameră şi ne dă cheile pt. a doua. Urcăm sus, nu-i găsim pe ăştia, lăsăm bagajele şi ne întoarcem jos. Poe întreabă dacă ceilalţi au zis unde s-au dus, dar tipa habar-n-avea. Aflăm că hotelul are parcare aşa că ne ducem, luăm maşina de dincolo şi o aducem în parcarea hotelului. Bineînţeles, îl lăsăm pe Poe de gardă la recepţie că poate vin ăialalţi. Ca după ce luăm maşina să îmi dau seamă ca la el a rămas hârtia care dovedeşte că stăm la hotel – şi care urma să ne permită accesul în parcare. În fine… ne-am întors, tot nici o urmă de restul grupului. Bons zice hai să-i căutam prin restaurantele din jur, că toţi eram linhniţi de foame şi probabil s-au dus undeva să mănânce. Şi dă-i şi caută… pe lângă hotel, străduţele învecinate, până la restaurantul unde mâncasem atunci când au venit. Din păcate, am ratat două target-uri destul de obvious, respectiv McDonald’s-ul şi un Irish pub – Dubliner – de care le povestisem chiar eu băieţilor. Cum se făcuse deja târziu, am tras concluzia că ăştia au mâncat deja, aşa că am băgat şi noi la ghiozdan câte ceva. La întoarcere la hotel dăm peste ăştia, scoţând spume că unde am fost şi de ce n-am venit după ei. Că ei au fost în Mc şi apoi în Dubliner şi ne lăsaseră bilet la recepţie. Bilet care n-a ajuns în veci la noi, de unde şi toată debandada. În fine, draci, zbierete, urlete, ce mai, o conversaţie normală.

După ce s-au mai liniştit spiritele am stabilit programul pt a doua zi şi am ieşit la băuta în Dubliner. Drăguţel, atmosferă marfă, super plin, muzică bună. Am băgat nişte aperitive şi le-am povestit chestii de prin State.

După pub, Adi şi Mihnea s-au întors la hotel iar eu, Poe şi Andrei am încercat să ajungem într-un club. Obţinusem de la un prieten de-al lui Bons un nume şi încercam să aflăm unde se află. Din toţi pe care i-am întrebat nici unul nu a fost în stare să ne ajute, ba ne-au trimis în diferite părţi ale oraşului, la ale localuri. Când ne pierdusem speranţa ne ciocnim prin faţa hotelului de tatal lui Bons care ne întreabă dacă am văzut ce agitaţie e la două străzi mai încolo. Când mergem, dăm de ditamai puhoiul de lume strâns pe o străduţă micuţă, plină cu baruri, terase şi cluburi. Am dat o raită prin zonă şi până la urmă ne-am băgat într-unul unde ne-am zbănţuit până pe la vreo 3.

Trip to Israel, part 1

Bogdi şi Renee m-au ridicat pe la 1 şi am tulit-o spre aeroport. Nu plecam din JFK, ci din Newark, care e în New Jersey, drept care a durat aproape o oră să ajungem. Mi-am lăsat gemantanul la cală şi mi-am păstrat rucsacul (burduşit cu toate gadget-urile) pt avion.

Odată urcat am avut surpriza plăcută că avionul tocmai fusese echipat cu un nou entertainment system, care avea tona de filme, muzică şi jocuri. Practic 240 de filme on demand, cât să-mi ajungă pt multe sute de ore de zbor 🙂 Drept care nu m-am atins de PSP – pe care îl umplusem special cu filme – şi m-am uitat la chestii în avion. Respectiv filme clasice: Casablanca şi Dr. Strangelove. A fost fun că în primele minute sistemul le-a crăpat (de la prea mulţi utilizatori se pare, că toata lumea a dat buluc) aşa că i-au dat un restart. Cu ocazia asta am văzut că era un Linux customizat, că a bootat frumos în text mode, cu init-uri de daemoni ‘n stuff. Fun.

Zborul a durat 10 ore, care au trecut destul de repede printre filme şi Puzzle Quest pe DS. Am aterizat la Tel Aviv la 9 dimineaţa, ora locală. Bons ma aştepta acolo şi împreună am luat un maxi taxi spre Ierusalim. Am mers la el în campus, la căminele de studenţi, unde urma să stau până marţi când veneau restul din România.

După-amiaza am ieşit la plimbare prin oraş şi am stat până seara târziu. Am fost să mâncăm ceva la un restaurant micuţ (aflat într-un anticariat) şi am mers şi prin oraşul vechi, la Zidul Plângerii.

Luni a fost zi de plimbare prin oraş. Zona turistică, parcuri, grădini, străduţe mici din piatră. Extrem de multă securitate, fiecare loc public – restaurant, cafenea, orice – avea un gigel la intrare care te percheziţiona şi te verifica cu un metal detector. Fiecare autobuz avea pe lângă şofer un security agent care scana toţi pasagerii şi verifica bagajele mai voluminoase. Foarte mulţi soldaţi pe stradă – înarmaţi, evident – de ambele sexe, că în Israel armata e obligatorie şi pt fete.

Vorbind de fete, trebuie să recunosc că pe-acolo sunt unele din cele mai frumoase fete pe care le-am văzut în viaţa mea, practic oriunde te uitai vedeai câte una care-ţi sucea gâtul. Per total, o privelişte foarte apetisantă, probabil ca să compenseze ariditatea locului.

Seara am fost la un mall că vroiam să văd ce se găseşte în materie de electronice şi jocuri. Cam jalnic, aveau foarte puţine chestii iar alea care erau aveau nişte preţuri exorbitante. Un joc de DS de exemplu – care în State e 25-35$ – era 400 de şecheli (100$)… Enorm. În schimb mi-a plăcut o vitrină a unui magazin de haine, cu o urare potrivită 🙂

Marţi dimineaţa… errr… după-amiaza de fapt (că fiind încă pe timezone-ul de NY am dormit până la 2) am stat prin campus. Mai mers într-un laborator la net, mai băgat o pizza (vegetariană, ca evreii nu au voie să amestece carnea cu laptele. ori una, ori alta), a trecut timpul.

Pe la 5 am mers să închiriem o maşină – un Mitsubishi de 7 locuri, să încăpem toţi – pt că seara ajungeau băieţii din România. Cum nu prea aveam ce face în Ierusalim cu maşina, am luat-o spre Tel Aviv. Pe drum ne-am oprit la Newe Ilan – la vreo 20km de oraş – unde urma să aibă loc nunta.

În Tel Aviv am ajuns pe noapte şi am tras o plimbare pe plajă. Camera mea e cam varză când nu e lumină, aşa că nu se vede mare lucru în poze, dar credeţi-mă pe cuvânt că acolo e Mediterana 🙂

Am vizitat şi portul vechi (care a facut istorie de multe ori, de la fenicieni la Napoleon).

Am plecat spre aeroport – care e la o distanţă de vreo 20 min de Tel Aviv – cu o ora şi ceva înainte de ora la care trebuiau să sosească băieţii. Asta pt că nu cunoşteam drumul şi şoselele în Israel sunt mult mai puţin marcate decât cele din State. Bine am făcut, pt că ne-am plimbat cu maşina o ora şi ceva prin oraş şi apoi prin împrejurimi, până am nimerit aeroportul. Am parcat şi am ajuns în sala de aşteptare exact la fix, de n-a trebuit să aşteptăm nici 5 minute.

On my way to Israel

Săptămâna trecută am fost să-mi iau viza de Israel, pentru când mă duc la nunta lui Bons. Am fost aşa târziu pentru că am aşteptat invitaţia de la el, care a ajuns abia sâmbăta trecută.

Ambasada Israelului e în Washington, dar au câte un consulat în toate oraşele mari de pe coasta de est. Cel din NY e undeva pe 2nd avenue, prin midtown. Program: 9-12 am.

Ma înfiinţez aşadar la 8:30. O clădire mare, în care e şi consulatul Ecuadorului. Lângă liftul care duce spre al Israelului, un ditamai vlăjganul, cu pistol şi armă automată, verifica paşapoartele şi genţile tuturor care urcau. De cealaltă parte, la Ecuador, nimeni. Pustiu. Mai intra câte un cuplu de hispanici şi se uitau pierduţi pe pereţi, până băieţii le arătau încotro s-o apuce.

La 9 am urcat. Alt agent Moss… de securitate, alte întrebări. Metal detector ca la aeroport. Finally am ajuns şi înăuntru.

Tot interviul a durat 5 minute, după care m-au pus să le mai trimit nişte hârtii prin fax şi au zis să vin după viză săptămâna viitoare. La 9:45 ajungeam la serviciu.

Surprinzator, când m-am dus să iau viza am aşteptat mai mult decât la interviu, că nu erau gata. Noroc că aveam un PC Gamer cu mine şi nu m-am plictisit.

Acum e sâmbătă dimineaţa şi pun ultimele lucruri prin bagaje. În câteva ore vine Bogdi să mă ia şi plec spre aeroport. Zborul o să dureze 10 ore (e non-stop) aşa că m-am burduşit bine cu gadgeturi şi chestii de citit. See ya in 10 days!

Weekend pics

Poze făcute prin New York weekend-ul trecut.

Central Park

Duminică, 22 aprilie. Zi de vară, 20 de grade afară.

…şi harta parcului:

Manhattan

Prin oraş, various stuff.

Empire State Building

De pe acoperişul clădirii învecinate, unde se află lounge-ul unde am fost cu colegii de ziua mea.

I feel offended

Adică… cum adică ?!?

Vorba lu’ Yacine (apropos de restul cărţilor de ActionScript): “well, it’s a kind of action…”

Bday, part 3

Sâmbătă m-am trezit (cu greu) la 11 şi m-am apucat de curăţenie şi aprovizionat frigiderul cu bunătăţi. Pe la 3 şi ceva au sosit musafirii, încărcaţi şi ei cu o tonă de cumpărături, de am umplut frigiderul cu vârf 🙂 Also, am primit şi cadoul de la gaşca din Ro, una bucată PlayStation 2 (plus un joc – God of War 2). Me happy, era pe lista mea de cumpărături 🙂 Thank you again.

Seara am mers la restaurant – cum era planul – şi ne-am ghiftuit bine. Brazilian steakhouse, pt curioşi. Am şi poze, dar pe urmă iar vă plângeţi că pun poze cu mâncare :p

După restaurant am venit la mine acasă şi ne-am jucat mima. A fost foarte distractiv, mai ales când au mimat Rob şi Roxy.

Am mâncat restul de tort şi ne-am delectat cu nişte mojitos şi pina coladas, freshly prepared by Mike. Lumea a plecat pe la vreo 1, pe vreo 4 cărări 🙂 Pe musafiri i-am culcat la mine în dormitor iar eu mi-am beta-testat canapeaua, cu rezultat favorabil.