LEGO ftw!

Sau ce face plictiseala din om…

În cazul meu, m-a făcut să ies ieri seară din casă (stătusem toată după-amiaza să văd Godfather II) şi să dau o tură pe la mall. M-am întors cu un TIE Interceptor şi un
V-wing Fighter 🙂 Nu sunt eu mare fan Star Wars, dar astea sunt singurele năvuţe LEGO care se găsesc.

Behold the results:

Also, Happy New Year and all that crap.

Reading materials

Discutam acum câteva zile cu cineva că nu apuc să mai citesc cărţi pt că am un teanc de reviste care mă aşteaptă acasă. De obicei le citesc pe metrou, dar de ceva vreme mă uit la filme pe PSP instead, aşa că am rămas în urmă. De ex, luna asta s-au strâns următoarele:

În ordinea numerelor de pe tricou, avem:

• Wired (Gadgets 2007 Special) – am luat-o din Borders acum câteva săpt că mă interesau nişte reviewuri
• PC Gamer UK (Christmas 2006 + January 2007) – la astea am abonament (cadou de ziua mea de la Roxana) pe care tocmai l-am mai prelungit un an. Best games mag ever.
• PC Gamer US (December 2006 + January 2007) – sunt abonat şi la versiunea US, pentru Mihnea (i le trimit când mai fac câte un pachet)
• Game Informer (January 2007) – la ăsta am primit abonamentul gratis când mi-am făcut membership card la GameStop
• GQ (January 2007) – gunoiul ăsta (98% reclame) vine de fapt pentru foştii locatari de unde stau. Nu ştiu pe câţi ani şi-a făcut ăla abonamentul, dar suntem aici de mai bine de un an şi tot vine. Probabil e pe recurring billing 🙂
• Time (January 1, 2007) – la ăsta mi-am făcut abonament că primisem o ofertă calumea (like 20$/year or smth) şi au articole destul de mişto
• Wired (January 2007) – abonament gratis, ca bonus când mi-am făcut membership pe GameSpot
• Maxim (January 2007) – same as above

Snapshots

Din categoria “photos by request” vă prezentăm astăzi o mulţime de poze useless, cu străzi şi clădiri. Cine le-a vrut, să se bucure, cine nu, să nu comenteze.

[Pt cei care încă nu s-au prins cum funcţionează lighboxu’, faceţi (left) click pe o poză şi apoi vă puteţi plimba înainte/înapoi folosind linkurile de next/prev care apar la mouseover în partea de sus a imaginii. Btw, fiecare set de poze e separat.]

Poze de sâmbătă, pe lângă casă, drumul spre Mall, apoi cu Francis şi Audrey spre lunch:

Poze de azi dimineaţă (şi una de seara), pe lângă muncă:

Poze de astă-seară, când căutam vreun restaurant care să nu fie full în Chinatown:

Also by request, tonight’s dinner:

Să vă fie de bine!

Skype me baby one more time

sau “Ghid de reuşită în viaţă pentru domnişoarele ambiţioase”.

Să presupunem că eşti tipă, în floarea tinereţii (preferabil), single (opţional) şi ai ambiţii să ajungi departe. Foarte departe. Cam peste ocean de departe. Din păcate, cerberii de la ambasadă nu te lasă să pleci fără o invitaţie de dincolo, aşa că trebuie să găseşti pe cineva care să te sponsorizeze.

Şi intrii pe net. Yahoo, MSN, AIM, GTalk au dezavantajul că trebuie să ştii dinainte IDul celor pe care vrei să-i adaugi, aşa că nu prea te ajută. Dar, există Skype. Care te lasă să cauţi useri după nume, vârstă şi… location. Score! Aşa că te repezi, bagi la search nişte nume româneşti (pt că vrei să te înţelegi cu domnii, nu să bâgui pe engleză. plus că vrăjeala merge întotdeauna cel mai bine în limba nativă 😉 ) şi la location pui locurile pe unde vrei să ajungi. USA de exemplu. Odată găsiţi câţiva gigei, intrii frumos în vorbă cu ei, sondezi terenul şi vezi care muşcă. Preferabil un domn mai în vârstă, dornic de ceva carne fragedă (zic preferabil că nu strică dacă domnul dă ortu’ după ce ajungi la el şi-ţi lasă ţie totul). La început te dai mironosiţă, ca să nu cumva să bănuiască fraierul că umbli după anything else but true love, după care încet-încet te dai mai aproape de el. Urmează o perioadă de lugu-lugu, cu pisoiaş, motănel, toate cele, cât să se simtă omul îndrăgostit, la care e bine să adăugaţi hinturi legate de îndeplinirea fanteziilor sexuale (works every time 😉 ). Lăsaţi la copt câteva luni, să se rumenească bine, după care îi sugeraţi subtil să vă invite la el (dacă v-aţi jucat cărţile bine, o s-o facă din proprie iniţiativă). Odată ajunsă în Ţara Făgăduinţei, ori îţi pui pirostriile (temporar, doar cât să-ţi iasă şi ţie ceva la divorţ, sau în speranţa că poate-poate), ori te reorientezi spre pajişti mai verzi, cu domni mai generoşi. Mission accomplished.

Dacă sunt persoane cărora scenariul de mai sus li se pare pură ficţiune, îi asigur că am cunoscut persoane care au ajuns aici exact prin această metodă, şi multe care sunt în curs de. Oricum, eu v-am menţionat povestea pentru că am avut şi eu întâmplări din astea de când am ajuns aici (şi stau pe Skype cu location NY, USA)…

Anul trecut, în vară, într-o duminică, vorbeam cu ai mei pe Skype. În timpul săptămânii sunt la muncă aşa că mă buguiesc pe Yahoo, dar în weekend profită că sunt acasă şi ne voice-uim. So, în mijlocul conversaţiei, mă trezesc cu încă un call, de la o anume Cristina (Spania). Well, întâmplarea face că am o verişoară numită Cristina, care e de caţiva ani buni în Spania… aşa că îi pun pe ai mei on hold şi îi răspund. Bună, bună, mă prind eu că nu e vară-mea. Zic “ne cunoaştem?”. Ea, “nu, te-am găsit întâmplător online şi m-am gândit să ne cunoaştem”. Eu, cam luat pe nepregătite, nu înţelegeam ce vrea de la mine. Mă-ntreabă câţi ani am, îi zic 25 şi se desumflă “aaa… eşti cam tânăr”. Eu bufnesc în râs, îi zic “ghinion” şi încheiem conversaţia. Câteva zile mai târziu, vorbind cu tatăl Roxanei, aflu că şi pe el îl sună tot felul de madmoazele dornice de “împrietenire”…

Fast forward ieri, la muncă. Nimeni în birou, cei mai apropiaţi colegi erau Ethan şi Eugene în camera alăturată. Vorbesc toată ziua pe chat cu lumea, până pe la 4, când unuia îi vine idea să intrăm pe Skype, că e mai comod. Zis şi făcut, şutesc un microfon de la un coleg (cum sunt mulţi italieni pe-aici, stau mult pe Skype cu colegii/prietenele din Italia) şi ne vedem liniştiţi de conferinţă. Zece minute mai târziu mă abordează două domnişoare (de 19 ani), una Cristina (n-or avea imaginaţie când caută nume…) din Moldova şi una Alexandra. Şi-ncep fetele:

Cu a doua m-am cunoscut mai bine 😉

… and so on and so forth.

Deci, se poate. Fetelor, la treabă!

Holiday cheer

Sâmbătă îi promisesem lui Bogdi că merg cu el la cumpărături, că trebuia să luăm diverse chestii pt masa de luni. Am început (normal!) cu desertul, respectiv ne-am înfiinţat la o cofetărie românească (sort of singura) şi am luat cozonaci. Also nişte pateuri, că nu mâncasem nimic de dimineaţă şi am şutit şi un ecler. The second stop a fost un magazin de carne est-european, care avea toate specialităţile de Crăciun din România, Ungaria, Cehia, Serbia… etc. So, am stat la coadă să luăm mezeluri, noi şi restul populaţiei de români… drept care a durat cam o oră şi ceva. Dar am plecat victorioşi, cu tobă, şuncă, parizer şi salam de Sibiu. Da, ştiu că nu vă impresionează deloc, da’ io unu’ n-am mai mâncat multe din astea de luni de zile (tobă sigur n-am mai mâncat de un an) aşa că am fost happy. Finally am mai pierdut câteva ore în nişte magazine de electronice, uitându-ne la TVuri, că o să trebuiască să-mi iau unul după ce mă mut.

Ne-am întors în Astoria pe la 6, când trebuia să mă văd cu Linh să mergem la film, la Apocalypto (IMDb | Official Site | Trailer). Eu vroiam să îl văd că îmi plac filmele de genul ăsta, iar ea a fost de curând în Mexic şi a vizitat ruinele de la Chichen Itza, aşa că vroia să vadă cum trăiau ăia (the maya people, that is). Cum filmul începea la 8, am fost întâi la un diner să mâncăm ceva. La desert au ajuns şi Bogdi cu Renee, şi au făcut mişto de noi că suntem on a date…

Filmul a fost foarte marfă, I highly recommend it. Destul de bloody, dar mai puţin decât mă aşteptam. Fitim (care l-a văzut săpt. trecută) îl descrisese ca bloodiest ever, dar nu e nici pe departe. Ceva decapitări, ceva sânge şiroind, ceva mutilări. Chestii perfect normale pentru vremea şi societatea aia… Povestea începe în junglă, cu un trib de vânători care îşi vedeau liniştiţi de treburile lor. Asta până când sunt atacaţi de un raiding party, capturaţi şi aduşi într-unul din oraşe pentru a fi sacrificaţi. Mai departe, vedeţi voi… nu intru în detalii că nu vreau să vă stric filmul. Go see it.

“A great civilization is not conquered from without until it has destroyed itself from within.” – W. Durant

La ieşire am trecut pe lângă un poster care mi-a întărit convingerea că Hollywoodu’ s-a dus pe gârlă în jos, că nu mai au idei de filme bune. Şi nici de titluri. Altfel nu-mi imaginez cum poate să iasă un film ca ăsta…

După movie ne-am dus într-un bar din apropiere să bem ceva şi apoi fiecare la casele noastre.

Duminică dimineaţa m-am trezit cu un mail de la Fitim care îşi cumpărase un plasma TV de 50″ (adică 1,27m) şi nu găsise ceva mai bun de făcut decât să joace StarCraft pe el. Drept care ne-a trimis poze, să ne ofticam… Sick, just sick.

Pe la prânz am ieşit la mall, la Best Buy, să iau cadouri la lume. Când eram acolo m-a sunat Francis să mă întrebe dacă vreau să mergem la lunch, aşa că am fost cu el şi cu Audrey la un restaurant chinezesc. Am mâncat nişte chestii absolut super, dar m-am abţinut să vă fac poze că iar mă injuraţi :p After lunch, am menţionat eu că îmi place bubble tea-ul aşa că m-au dus la un bakery din zonă şi I got some. Best bubble tea, ever.

Cum nici ei, nici eu nu aveam nimic de făcut, ne-am întors la mine şi am băgat un film. Respecitv Brazil, că îmi luasem cu câteva zile în urmă un box set cu filmul. Pt cei care nu ştiu ce-i aia, e un film celebru (banned în State când a ieşit) despre o societate birocratică şi autoritară, în care oricine nu se integrează în sistem este considerat enemy of the state. Cam cum începe să fie şi pe la noi… :-/ De-asta îmi plac mie cărţile şi filmele despre distopii, (á la 1984 sau Brave New World), că recunosc în ele fapte şi decizii pe care le iau azi conducătorii noştrii înţelepţi. Ca să ne protejeze, of course.

După film am mai ieşit un pic pe afară, dar totul era închis, aşa că m-am întors şi am împachetat cadouri. Francis tot n-avea nimic de făcut aşa că au mai dat o dată pe la mine, this time cu laptop cu tot, ca să-mi arate pozele din Las Vegas. Plus Hoover Dam şi Grand Canyon. La sfârşit m-am lăudat şi eu cu pozele din România, aşa că au stat la mine şi ne-am uitat la poze până pe la 12 şi ceva.

Luni dimineaţa am stat pe Skype cu prietenii care erau online şi am dat telefoane în ţară să vorbesc cu parinţii, bunicii, etc. La 2 m-am dus la mătuşa Roxanei la masă, unde au venit toata “familia” – Bogdi, Renee, Roxana, Slava – şi Linh. Am înfulecat până n-am mai putut (sarmale, cârnăciori, the usual…) şi am stat la taclale până seara. Then back home, and that was about it.

Merry Christmas people, happy Chanukah and happy Kwanzaa :p

Boooring

Vineri a fost o zi plictisitoare. La muncă, mai nimic de făcut (doar de stat şi uitat peste nişte documentaţie) iar majoriatea colegilor erau în concediu aşa că atmosfera numai de muncă nu era. Pe la prânz ni se luase în aşa hal că am dat o tură pe la J&R numai să mai simţim şi noi că facem ceva. Când ne-am întors – pe la 1 – Sandira ne-a întrebat ce mai căutăm înapoi şi că să ne cărăm dacă vrem. Fitim s-a executat, eu am mai rămas un pic cu Ethan şi Eugene, că ne gândeam să mergem la un film. Eu n-aveam ceva mai bun de făcut, că oricum urmează 3 zile în care o să stau acasă şi o să frec menta. So, pe la 4 am plecat să vedem Eragon, cam fără tragere de inimă, pt că nu ştiu de ce dar am impresia că it’s gonna suck. Cu toate că filmul e advertise-uit ca “Lord of the Rings”-like (yeah, right), ceva din trailere îmi aduce aminte de Dungeons & Dragons, un gunoi cu ceva efecte speciale. So, ajungem la cinema şi constatăm că la 5 minute diferenţă începe un alt film, Curse of the Golden Flower (IMDb | Official Site | Trailer). Văzusem trailerul acum ceva timp şi părea interesant – genul de film de acţiune/război chinezesc, á la Crouching Tiger, Hidden Dragon, House of Flying Daggers sau Hero. Well, filmul e mai mult axat pe poveste decât pe acţiune, prezentând o dramă la curtea imperială. Începe cu dragoste şi ajunge în final la trădare, incest şi fratricid… Foarte accentuată simbolistica, decorurile, muzica şi ritualurile fiind practic partea cea mai interesantă a filmului. Din păcate, după o zi în care n-am făcut absolut nimic, aş fi vrut cu disperare să văd ceva acţiune, măcar să mă scoată din starea de somnolenţă. Şi nu prea e mare lucru, doar ceva pe la sfârşit. So, dacă vreţi bătăi şi săbii, staţi acasă. Dacă vreţi să vedeţi o poveste medievală chinezească, foarte frumos prezentată, go see it.

Speaking of movies, dacă şi voi (ca şi mine) n-aţi înţeles mare lucru din 2001: A Space Odyssey, vă recomand Kubrick2001, un mini-site care încearcă să explice multe din scenele celebre ale filmului. [Unrelated, căutând “2001” în IMdb, am dat peste “Dracula 2000” (2000) aka “Dracula 2001” – UK 🙂 O fi durat un an până a ajuns săracu’ în Anglia…]

For some reason îmi luasem camera cu mine ieri, aşa că am făcut câteva poze jos în lobby. Avem pom de Crăciun, cadouri şi chiar o formaţie de muzică clasica care ne (în)cântă. Ultima poză e de la noi, de sus (et. 15), prin fereastră.

Home alone

La muncă, e cam pauză. Toţi şefii au plecat în Italia să-şi petreacă sărbătorile şi până se întorc în ianuarie o să fie linişte. Nu că n-ar fi şi când sunt ei aici, dar aşa parcă e mai linişte din principiu. Eu m-am apucat de noul proiect, a cărui primă fază e să fac nişte research. Am cerut 2 zile, mi s-a dat mână liberă până la sfârşitul anului. Smooth sailing.

Roxana pleacă maine cu Slava în Vermont şi or să se întoarcă abia luni seară, când mergem la masa de Crăciun la mătuşa. Din păcate ia maşina, aşa că nu prea o să pot să mă duc să văd apartamente în weekend. Well, nu ştiu câte aş fi văzut anyway, având în vedere că e Christmas and all…

So, pretty much nothing to do. Se anunţă un weekend liniştit…

Back to square one

M-a sunat azi mătuşa Roxanei să-mi dea o veste proastă: tipa care stă în apartamentul în care urma să mă mut nu mai pleacă. Iniţial zisese că nu-şi permite rentul (până acum avusese un room-mate care a plecat) dar se pare că s-a răzgândit. Mi s-au returnat banii, cu scuze, chestii. Bleah, trebuie să mă apuc din nou de căutat.

Christmas Party

Şi-am avut şi noi party-ul de Crăciun… la un restaurant în West Village, marţi seară. Am plecat de la muncă pe la 6 fără ceva pentru că Yacine era în downtown la cumpărături şi am zis să ne vedem şi cu el un pic. Am stat într-un Starbucks vreo juma de oră şi apoi am luat metroul spre zona în care era restaturantul (e prima dată când ajung pe-acolo). Yacine a venit şi el cu noi, şi l-am putut strecura înăuntru fără probleme.

Restaurantul (italian, ofc) era micuţ, dar cosy şi nice, genul de loc unde scoţi o gagică la masă. Acum era aranjat festiv, cât să ne primească pe noi toţi. Adică vreo 40 de oameni, plus ceva guests, hai să zicem 50 de persoane. Pentru început, lumea a tras pe la bar şi au început să lupte care cu beri, care cu cocktails. Băieţii mei se juraseră că nu se mai îmbată, că nu vor să repete faza de miercurea trecută (mai ales de a doua zi dimineaţa…), aşa că au început lejer, cu bere. Mi-am luat şi eu una, doar cât să-mi aduc aminte de ce nu-mi place berea.

Degustarea de lichide bahice s-a întins vreo oră, timp în care Ethan, Eugene şi Yacine au trecut pe chestii mai serioase (Y oricum e jobless şi doarme până la 2-3, aşa că n-avea de ce să nu). Fitim s-a ţinut de cuvânt şi s-a oprit după 2 beri, practic nimic la rezistenţa lui. Eu după berea aia am tras de un (ditamai) pahar de vin în timpul mesei şi cam atât.

Mâncarea a fost foarte bună, respectiv un aperitiv de bucăţi de caracatiţă fiartă cu cartofi (very yummy), grilled beef sau somon ca main course şi un panetone (adică cozonac) cu cremă.

În rest, distracţie şi voie bună. Eugene a fost atracţia serii – cel puţin în colţul unde eram noi – pentru că deja după vreo două ore era cam praştie şi devenise sentimental. Şi ne lua cu friendship şi chestii… ce mai, drunken love. O fază tare a fost la un moment dat, îi ia pe Yacine şi Fitim după gât, ridică paharul şi zice “Before I came to the US, I thought americans were assholes. Then I met you guys…” (pauză) “…and I saw I was right!” şi a continuat o tiradă de 15 min despre cum toţi prietenii lui sunt din ţări străine şi că nu cunoaşte nici un american de treabă 🙂

Tare a fost şi Cristian, şeful nostru, care vine pe la 10 la noi la masă, dă noroc cu noi şi ne anunţă ca el se cară. Se uită la ăştia, îi vede cam ferfeniţă şi zice “See you guys tomorrow. If anybody arrives before 11…” (apoi trage o privire ameninţătoare) “…he’s a pussy!” 🙂 Therefore mâine cred că mă scol pe la 9:30-10… (şi ăsta e singurul motiv pt care stau acum la 2 noaptea să vă scriu vouă poveşti :p )

Am plecat din club pe la 11. Şi dăm să ne îndreptăm spre casele noastre, când ne propun câţiva colegi să mergem la un club, la after party. Respectiv la BED, un club unde în loc de (unele) mese sunt paturi. Dacă nu ma înşel, parcă a fost într-un episod de Sex and the City.

Plecam încolo. Mai încet, că îi aveam de cărat pe Ethan şi Eugene, aşa că ceilalţi ne-au luat-o bine de tot înainte. Şi mergem noi şi mergem prin West Village, până când ăstora doi mai ambetaţi li se ia şi zic că se cară acasă. Ne certam noi un pic dacă să mai mergem sau nu şi într-un final Yacine cheamă un taxi să ajungem mai uşor la club. Opreste unul, Yacine deschide uşa din spate şi îl bagă pe Ethan. După care se apucă să strige dupa Eugene, care nu ştiu ce făcea puţin mai încolo. Eu cu Fitim eram mai la distanţă, discutam ce să facem cu ăştia doi beţi. Când deodată vedem un tip – literally care trecea pe acolo – că se suie în taxi lânga Ethan. Noi rămânem cu gura căscată. Yacine, care încă ţinea uşa deschisă, la fel. Sare Eugene şi îl scoate pe ăla din taxi şi mai să sară la bătaie. Ăla, zâmbitor cu gura până la urechi. Şi ne pică fisa: he was a fairy. Omu îl auzise pe Yacine strigând (după Eugene) “Let’s go to bed” şi se gândise că e seara lui norocoasă şi he might get a piece of ass. Drept care se aruncase în taxi, în braţele lui Ethan…

În fine, ăla a dispărut, lăsându-ne pe noi cam stresaţi, că ne luase complet pe nepregatite manevra omului. Decidem să ne băgăm picioarele în club şi să ne ducem naibii acasă. Şi o luăm înapoi spre metrou. Mai puţin Yacine, care s-a enervat şi s-a carat (probaibl în club). Noi ceilalţi am ajuns la gura de metrou, când lui Eugene i se face de o ţigară. Noi trăgeam de el că hai bă să mergem, hai să-ţi chemăm un taxi (el stă în Brooklyn), dar ce să te înţelegi cu omu la beţie. El o dădea înainte că îl rupe pe ăla în bătaie. Fitim, încercând să-l calmeze, se scapă de un “Come on man, let’s just go, forget these faggots” loudly. Moment în care mă apucă pe mine o stare de awareness şi încep să mă uit în jur: în faţă, doi se ţineau de mână. Pe trotuarul de vis-a-vis, vreo două cupluri de “ei” ieşeau dintr-un bar. Mai încolo, alţi doi. Lângă metrou, unul îl condusese pe celalalt şi se pupau de despărţire. Nici o femeie in sight, cât vedeam cu ochii. Îi frig un cot lui Fitim şi îi zic să se uite în jur. Ăsta nu înţelege la început, dar îi vede pe ăia de lângă metrou şi îi pică fisa. Se uită în spate, în stanga, drepta şi zice “let’s get the fuck out of here”. Dar Eugene o tot dădea înainte cu ţigara lui, că vrea să fumeze o ţigară liniştit şi aba pe urmă să-şi ia un taxi. Şi evident că zicea ca noi să plecăm şi să-l lăsăm, că se descurcă singur… Am încercat să-i explicam că de juma de oră face gălăgie că îi sparge pe homălăi şi noi suntem într-un cartier de gay, dar n-a ţinut. Într-un final am reuşit să-l convingem, l-am urcat într-un taxi şi am tulit-o şi noi imediat la metrou.

Am ajuns acasă pe la 12 şi ceva, am stat să scriu postul ăsta (că tot mă duc mâine tarziu la muncă) şi acum mă duc să trag pe drepta. And the ass is fine, in case you’re wondering :p

The search is over

Ieri am văzut apartamentul din clădirea în care stă mătuşa Roxanei şi m-am hotărât imediat că this is it. E mare, spaţios, renovat complet de curând (arată ca nou) şi locaţia e excelentă. E cam scump, e drept, dar e în acelaşi price range ca celelalte pe care le-am văzut în Astoria şi care erau mult, mult mai mici. Therefore, astă seară m-am prezentat cu application-ul completat, cu the security deposit (rent-ul pe o lună) şi superintendent fee (care se plăteşte când te muţi) şi I sealed the deal. Moving date: 1 feb. It might be a bit sooner, că de fiecare dată când se schimbă chiriaşii ăştia revopsesc apartamentul, aşa că în funcţie de când pleacă foştii (în cazul de faţă fosta, că e o tipă) şi cât durează vopsitul s-ar putea să fie available mai repede. Dar în fine, eu îmi fac planurile pt 1 feb.

Nu-mi cereţi poze, că n-am încă. Cândva (în ianuarie prob) o să mai dau o tură prin el să fac nişte măsurători ca să pot să încep să mă uit după mobilă. Until then, strângem banii la ciorap să avem de umplut casa. Probabl că o să încep ca la cealaltă mutare, cu un pat şi o masă pe care să-mi ţin calculatorul 🙂 Avantajul de data asta e că aş putea să mai rămân aici până fac rost de mobilă calumea, că nu am un deadline de eliberat locul. Well… we’ll see.