Feeling the love

Verdictul so far: (most) people hate it 😀

But I don’t. So… aşa rămâne, cel puţin pt o perioadă până când mă mai apucă chefu de redesignuit. Mi s-a sugerat să pun un buton or smth să schimbe styles-urile, but I’ll think about it (lene and all).

Oricum, apreciez sinceritatea 😉 Keep ’em coming!

CSS Redux

Dacă tot n-aveam nimic de făcut weekendul ăsta, am pus mâna şi am tras un redesign la site, că mă seca template-ul ăla (era mult prea comun). Ca funcţionalitate n-am schimbat mai nimic, doar că de acum înainte o să folosesc lightboxu pt imagini. Pe astea de până acum le las aşa, că mi-e lene să le modific şi oricum nu cred că mai face lumea click pe ele anyway.

So, comments, praises and complaints are welcomed. Except if they are about food :p

P.S. Pt cei care folosesc RSSul, am scăzut nr de posturi la 5 şi l-am setat să vă dea doar summary-ul, nu tot textul. [Updated: full text again, by popular demand]

Around the world in 24 hours

De câteva zile mă joc cu un softuleţ numit EarthDesk, care îţi pune pe desktop o imagine din satelit a Pământului cu real-time day/night cycle. Foarte drăguţ şi customizabil – acasă îmi ţin globe view, centrat pe NY (aveţi mai jos un screenshot făcut dimineaţa, pe la 7 AM), iar la muncă un map view (a doua poză, pe la 4 PM la mine, 11 PM in România). Dacă vă interesează vă pot da progrămelul, plus crack 😉

Diamonds are forever, forever…

Yeeey, finally am ajuns şi eu la zi cu amărâtu’ ăsta de blog, nu mai trebuie să editez timestampuri de fiecare dată. Practic văd că am acoperit două luni de zile de când sunt înapoi în state în mai puţin de o lună. Not bad. Glad it’s over tho.

Să vedem ce-am făcut şi săptămâna asta… Well, singurele chestii notabile ar fi că am avut o company party miercuri seară şi că de la anul o să-l avem coleg şi pe Francis 🙂 Dar să o luăm cu începutul…

Miercuri eram invitaţi la un party ţinut de o companie cu care avem nu-ştiu-ce contracte, în lower Manhattan, la un hotel. Respectiv la ultimul etaj, cu o vedere superbă spre Financial District şi New Jersey. Am ajuns acolo pe la 7 şi un pic, împreună cu Fitim, Etah, Eugene, Joe şi Sandira (secretara şefului, o coreancă drăguţă pe care încercăm s-o combinăm cu Ethan 😉 ) Acolo era cu private party, listă de invitaţi, open bar de la 7 la 9. O cameră măricică, cu multe canapele, fotolii şi măsuţe. Ne-am strecurat noi toţi într-un colţ, am pus mâna pe o masă şi dă-i şi comandă: shoturi, vodka cu cranberry sau gin, mojitos. Şi au început să curgă băuturile… un rând, două, trei… lumea a început să se destindă, să facă glume, chestii. Cum nu mâncasem nimic de la prânz (şi ăia nu serveau mâncare), alcoolul ni s-a urcat destul de repede la cap, aşa că după juma de oră lumea era deja cam prea veselă. Eu m-am oprit după al doilea rând că am început să mă simt, şi nu-mi ardea să get wasted, mai ales la o company party. However, am fost singurul… 🙂

La 8 şi ceva, ăştia erau praştie. Sandira, (de care am eu impresia că nu iese prea des la băut) abia se ţinea pe picioare, Fitim şi Ethan purtau o conversaţie fără sens (dar se înţelegeau perfect) iar Eug o dăduse pe rusă cu un alt coleg de-al nostru care s-a nimerit pin preajma. La 9 fără 10, băieţii au realizat că mai au doar zece minute de free drinks şi au comandat încă nişte băuturi, respectiv 2-4 fiecare. A rezultat o masă cu vreo 15 pahare, pe care ăştia le-au dat pe jos, pe ei, pe vecini şi – în proporţie de vreo 30% – le-au băut. În concluzie, la sfârşitul oficial al serii toţi erau pulbere. Fitim şi Eugene, băieţi cu rezistenţă, s-au înţeles cu încă doi colegi (ăia şi mai terminaţi) să meargă să continue potolirea setei la un bar din zonă. Ethan era şi el praştie, dar l-am scos la aer să-si revina un pic ca s-o conducă pe Sandira acasă. Am coborat în stradă şi m-am dus să le găsesc un taxi, i-am urcat (a se citi au cazut înăuntru, atât de varză erau) şi i-am dat taximetristului nişte bani ca să make sure că ajung ăştia home ok. Which they did. Eu am luat-o spre metrou şi m-am carat şi eu acasă, iar restul s-au dus să mai bea.

Fast forward a doua zi dimineaţa, Ethan dormea pe birou, Fitim a ajuns cam o oră mai târziu, iar Eugene promitea (pt a n-a oară) că nu mai merge niciodată la băutură în timpul săptămânii. Din câte am înţeles, după ce am plecat, ăştia au mai băgat vreo 6 shoturi… de nici nu mai ştiau cum au ajuns acasă. Well, se pare că o sa mai avem un party până la sfârşitul anului (asta nu era organizată de noi), aşa că or să mai fie ocazii.

On a different note, de ceva vreme Francis ne zice ca i s-a luat la actualul job, aşa că l-am convins să vină la noi. Şi s-a repetat aceeaşi poveste ca şi cu mine: trimis resume one day, chemat la interviu în a doua, oferit job într-a treia. O să dea 2 weeks notice săpt. viitoare (că şeful lui e plecat acum) şi de la începutul anului viitor o să fie cu noi. Dacă ar veni şi Yacine (care nu mai vrea job în IT, vrea finance) am fi în formaţie completă.

Back to yours truly, miercuri am primit un tel de mătuşa Roxanei că ar fi un apartament liber în clădirea lor. Cam scump, dar ar fi singurul de până acum care îndeplineşte absolut toate cerinţele mele (practic după locaţia lor m-am orientat în căutari): apartament mare, spaţios, f. aproape de metrou, de supermarketuri, de tot ce am nevoie. Duminică o să mă duc să-l vad, şi dacă e ok, e foarte posibil să-l iau. I’ll keep you posted.

Joi seara eram free (Roxana era la Slava) aşa că i-am propus lui Francis să vină să vedem un film, că-mi zicea că se plictiseşte (el stă f. aproape de mine). Când a ajuns la mine şi tocmai dădeam drumul la Goodfellas, ne sună Fitim să întrebe dacă ne arde de ieşit la film, la cinema. So, ne-am dus să vedem Blood Diamond (IMDb | Official Site | Trailer), o dramă despre traficul cu diamante din Sierra Leone. Per total mişto filmul, trecând prin civilii forţaţi să lucreze ca sclavi în mine, mercenarii ce-i terorizează, traficanţi, refugiaţi… până la companiile ce comercializează diamantele şi controlează piaţa. Sunt câteva scene/dialoguri holywoodizate, care îl mai strică un pic, dar adevărul tot ăla e: câtă vreme va exista cerere, va curge sânge.

Enough for tonight. Mă duc să văd noul episod de Battlestar Galactica, iar maine cred că mă uit la restul de Godfather II. Se anunţă un weekend liniştit, că nu mă mai duc în Brooklyn până nu văd apt-ul ăla. Aşa că probabil mă găsiţi pe YM şi Skype dacă vă arde de stat de vorbă.

Blond. James Blond

Luni am terminat proiectul la care lucram şi i l-am prezentat lui Cristian. All good, practic acum trebuie să stăm după designeri să-şi termine traba că back-endul e făcut. So mi-a dat altceva de lucru pentru săptămâna asta (se presupune că până la sf. săpt o să avem grafica). Lunch-ul l-am luat la restaurantul indian, unde nu mai fusesem de mult (practic de cand am venit la FlyCell, pt că de fiecare dată am ieşit cu baieţii iar Fitim nu se atinge de indian food). Seara m-am mai uitat la nişte BSG pe laptop, că Roxana avea de lucru la calculator.

Marţi am dat o tură pe la J&R şi nu ştiu cum s-a întâmplat dar am plecat cu un Final Fantasy 3 :-/ Also am mai făcut un trip la îngheţată, dar de data asta erau mai puţine gagici pe stradă 🙁 O fi de la frig… Well, măcar am facut poze la Christmas tree-ul din faţă de la NY Stock Exchange şi la una din intrarările în clădirea mea.

Seara am fost cu Fitim şi Yacine la Casino Royale (IMDb | Official Site | Trailer). Destul de marfă, acţiune multă, gagici mişto (as always, mmm), maşini aşişderea. Câteva faze mai de domnişoare aşa, dar ok in the end. Ah, şi mai are un joc de cărţi un pic cam lung, dar merge. Overall, pretty fun.

Joi am adus donuts ca de obicei, şi – la cererea publicului – le-am făcut şi poză. Yes people, this is how they look like. Sunt funny ăştia pe aici, că unii când le vad prima dată zic “nooo, I can’t touch that” după care le mai dau târcoale un pic mai tarziu, şi la un moment dat clachează 😀

As for work, am terminat ce aveam de lucru aşa că restul săptămânii nu prea îmi rămânea nimic de făcut. Am discutat cu Cristian – care pleacă la Roma până lunea viitoare – şi mi-a zis că de făcut ceva efectiv nu prea are ce sa-mi dea, dar pot să mă gândesc la un viitor proiect de care o să ne apucăm după ce lansam noul site. Ceva destul de mare şi complex, multi-tiered, cu API propriu, o nebunie. Aşa că am stat joi şi vineri cu un notebook în mână scrijelind idei. Btw, abia mai ştiu să scriu 🙁 Vai de mama ei de caligrafie, că după atâţia ani cu tastatura în braţe (în care “scriu” doar mailuri şi mesaje pe IM) am ajuns să scriu ca un analfabet… Copii, nu faceţi ca mine. On a similar subject, am descoperit că-mi place mai mult să scriu cu creionul (ăla old fashioned, de lemn) decât cu pixuri sau d’alea cu mină. Feels better somehow.

Vineri am primit pe mail nişte coupons (nu pot să le zic cupoane, că sună ca dracu’) de la Borders, printre care un 40% off pt DVD box-sets 😀 Aşa că la prânz eram deja în căutări printre sutele de DVDuri… Într-un final caştigătorul a fost un special edition de Seven Samurai (lângă care am aruncat şi un Blade Runner director’s cut, că se uita aşa frumos la mine…). Good stuff.

Meanwhile, back on the apartment hunting. Cândva săptămâna asta vorbeam cu Eugene care s-a şocat când a auzit cât cer ăia în Astoria pe apartamente cu one bedroom (2 camere pe româneşte) şi m-a întrebat de ce nu caut şi în Brooklyn, unde stă el (şi dă vreo 900). Şi gândindu-mă eu puţin mi-am dat seama că e o idee mult mai bună, nu numai datorită preţurilor mai ok, ci şi pt că aş fi mai aproape de job. Eu lucrez în downtown Manhattan, drept care când vin din Queens (Astoria sau Middle Village unde stau acum) metrourile întră în M. prin midtown şi apoi îl traversează până să ajungă jos. And then continua în Brooklyn. Aşa că aş ajunge mult mai repede dacă aş găsi ceva acolo (chiar prea aproape nu o să fiu, că sunt zone comerciale unde renturile sunt prea mari).

Pentru curioşi, here’s the New York subway map. Eu acum vin din Queens, de la Woodhaven Blvd/Queens Mall cu R all the way down în Manhattan – la Wall Street sau Whitehall Street. Astoria e în NVul Queensului, mult mai aproape de M, dar tot ar trebui să-l traversez pe tot. Din Brooklyn aş ajunge mai repede.

So de atunci mi-am reprofilat căutările spre Bklyn. Singura parte proastă e că nu cunosc nici o zonă, nu ştiu care sunt ok şi care nu (şi sunt unele în care mai bine nu…) so o să trebuiască să fac ceva mai mult research. Anyway, vineri seară am dat câteva telefoane să aranjez appointments pt sâmbătă dar n-am dat decât de unul singur, la restul le-am lasat voicemails.

Well, până a doua zi nu m-a mai sunat nici unul, aşa că am rămas doar cu ăla singur. Şi-mi era cam târşă să merg all the way din Queens până în Brooklyn cu metroul (aş fi făcut aproape 2 ore one-way) aşa că l-am sunat şi am amânat pe luni seara (când măcar o sa fiu la muncă, deci mult mai aproape). Restul după-amiezii m-am uitat la Godfather, că nu văzusem filmele şi aveam box setul de luni bune. Foarte mişto filmul (primul zic, atât am apucat să văd so far), tata tuturor filmelor cu mafioţi. Măcar pentru cultura cinematografică merită văzut, că o gramadă de filme au împrumutat teme şi idei din el (nu mai zic de parodii…)

Seara am fost în Bloomfield, la încă un party, că pleacă nişte studenţi înapoi în România. Music, booze, the works. Am rămas peste noapte acolo şi m-am întors acasă a doua zi pe la prânz. Roxana era cu Slava la mătuşa aşa că eram all day on my own. Am fost la mall să-mi iau ceva de mâncare şi am descoperit că restaurantul thailandez de acolo are şi bubble tea 😀 Yeeey, good stuff. Seara am mai scris la blog şi am început să mă uit la Godfather II.

Lookin’ for a place

Joi şi vineri seara am început să mă uit după apartamente în Astoria (zona din Queens unde stătusem înainte să ne mutăm aici) pentru că ştiu the area, aş fi aproape de metrou şi de supermarketuri şi fac 15-20 de min până în Manhattan. Am găsit câteva oferte pe Craig’s List şi am stabilit nişte appointmenturi pt în weekend.

Sâmbătă am văzut vreo 3, dintre care două era prea mici ca să se pună problema. Al treilea era ok, dar suma era cam mare (1.300$). Am zis că mă mai gândesc, că oricum mai trebuia să văd vreo două a doua zi.

Seara eram invitat la ziua lui Nicky, aşa că am dat o tură pe la Mall să-i iau ceva. Pe la 7 am plecat spre ei şi până la urmă am mers la un sushi restaurant din zonă (eu, Rob cu Nicky şi Danny). Foarte marfă, am încercat câteva rolls-uri noi. Plus ceva sake 😉 After ne-am întors la ei acasă şi am băgat ca desert o homemade apple pie. Yummy. Asta în timp ce ne browsuiam pe TV şi am dat peste vreo 3 canale cu muzică on demand care aveau şi rock. Muzică numa’ bună pt digestie 😀

Duminica a fost una obişnuită, cu mers la mătuşa Roxanei şi îndopat. Cum acum ajung mai rar pe acolo (adică atunci când nu vine cu boyfriendu’) sunt spoiluit de fiecare dată (mătuşă-sa mă place mai mult pe mine decât pe Slava, spre disperarea Roxanei…) cu chestii that I like (supă cu găluşte, mushroom pie, lapte de pasăre). Am mai văzut nişte apartamente, dar tot mici şi inconveniente (as in etajul 5 fără lift). Şi dacă se gândeşte vreunu să bage commenturi cu “lasă bă că faci sport” îl invit să mă ajute când mă voi muta şi voi căra mobilă pe scări :p

Seara desenele erau în reluare, aşa că am mai scris la blog. Hmm, sună mai bine “animations” cum le-am zis până acum decât “desene animate”. Că poate se sperie lumea dacă aude că la aproape 26 de ani io mă uit la desene animate, nu? :p

Book signing

După cum vă spuneam în postul precedent, joi m-am prezentat la Borders să-mi semneze nenea Crichton ultima carte. Era ceva lume, am stat la coadă cam 20 de min până să-mi vina şi mie rândul. Aveam şi camera aşa ca mi-am tras şi poză cu el. Speaking of, domnu’ Crichton are o poză pe care şi-o pune pe fiecare carte (şi pe care o găsiţi şi pe site) de unde reiese că e destul de tinerel (late 30s, 40s să zicem). Realitatea e alta din păcate (pt el), după cum se vede şi din poza de mai jos.

Well, măcar am şi eu o carte semnată de un autor celebru. Yey!

All you need is icecream

Săptămâna asta se anunţa destul de plină la muncă, pentru că Helen, the senior developer, venea tocmai din Oregon să facă un training cu mine, Fitim şi a new guy care începea de luni – Sean. Helen are vreo 2 ani în firmă, e din NY, dar s-a măritat acum vreo 6 luni şi s-a mutat pe coasta de vest. So, luni la muncă am avut prima şedinţă cu ea, Cristian şi restul băieţilor, în care m-am chinuit din răsputeri să nu adorm (eu tocmai venit după drumul din Canada). E tare tipa, se pricepe, şi e şi simpatică şi de gaşcă. E drept, s-ar putea să fiu subiectiv, că eu am o slăbiciune pt gagici care ştiu programare 🙂

Şedinţe am avut pretty much every day, în fiecare am discutat câte un alt aspect al site-ului (vorbim de back-end). Clase, librării, config files, repositories şi alte chestii pe care nu înţeleg de ce le enumar aici că doar nu vă interesează :-/

Marţi seară am fost cu Yacine la Babel (IMDb | Official Site | Trailer), la Union Square. Marfă filmul, dramă, pe alocuri destul de dur, dar totuşi predictable pe alocuri. Seamănă cu Crash, în sensul că sunt 3 povestiri, iniţial fără legătură, dar care spre finalul filmului se întrepătrund. Overall, film de văzut şi meditat la valoarea vieţii… Cred că mergea ca unsă melodia de la Paraziţii la final 🙂

În altă ordine de idei, m-am reapucat de Battlestar Galactica (sezonu’ 3) că nu apucasem să vad nici un episod de când a început. În fiecare dimineaţă şi seară, în metrou, mă uit la câte un episod pe PSP. Speaking of PSP, am downloadat ISOul de Mortal Kombat Unchained şi mă distrez de minune. Au complicat ăştia jocul peste măsură, fiecare personaj (şi-s vreo 30) are 3 stiluri diferite de luptă (două barehands + unul cu weapons), fiecare stil având în jur de 20 de figuri speciale, toate diferite. Io unu’ m-am pierdut deja încercând să fac tot ce se poate cu Scorpion… Ca să nu mai zic că figurile încep de la 3 butoane şi ajung până pe la 12…

Miercuri când am ajuns la muncă am văzut în Borders-ul alăturat nişte postere cu mr. Michael Crichton (Jurassic Park, Andromeda Strain, Congo, Terminal Man, Sphere, Prey, State of Fear) care venea a doua zi să dea autografe cu ocazia lansării ultimului volum – Next. Aşa că mi-am făcut planul să dau pe acolo la 1, că mi-au placut (aproape) toate cărţile tipului şi nu ştiu când mai am ocazia sa-l meet in person. It’s gonna be my first autograph ever 🙂

După prânz, pe Fitim l-a apucat un chef de îngheţată şi n-a fost greu să mă convingă şi pe mine să facem un drum până la South Street Seaport, unde avem un Häagen-Dazs. Zis şi facut, 30 de minute mai târziu ne întorceam cu 4 dulce split dazzlers (poza e din mai, de când a fost Roxy la mine), chestie care a făcut ca toate (dar absolut toate) gagicile pe lângă care am trecut să se întoarcă după noi. De unde am tras concluzia că nu-ţi trebuie mare lucru, poţi să agăţi tot ce vrei doar cu un tray cu îngheţate 😉

Seara era planificată o ieşire la drinks cu colegii (organizată de firmă cu ocazia venirii lui Helen), aşa că ne-am înfipt toţi developerii într-un băruleţ din apropiere. Cu ocazia asta am socializat cu mai multa lume, inclusiv Cristian, de care am aflat că a avut două prietene românce şi chiar a fost odată şi în Bucureşti. Am tras noi cu veselie de vreo 6 beer pitchers după care a început să ni se facă foame. Cum ăia la bar nu prea aveau ce să ne dea, ne-am cărat frumos (eu, Fitim, Ethan, Eugene şi cu Joe) la Ulysses, să băgăm nişte mini-burgers. Joe fiind unul din programatorii veniţi din Italia, e aici de vreo 3 luni şi e unul din oamenii de bază din echipa de developeri. E în firmă de trei ani, de când a terminat facultatea (a făcut ceva cu natural language programming, A.I., that kind of thing). So, cu ocazia asta am făcut schimburile culturale de rigoare, respectiv el ne-a învăţat cum să înjurăm în italiană (chestii mai “serioase”, că aşa oricum înjură ăştia pe-acolo în timp ce lucrează 🙂 ) iar noi l-am introdus în diversitatea slang-ului american. Una peste alta, o seară foarte educativă.

Când am ajuns acasă am găsit ultimul PC Gamer şi o carte de la National Geographic pe care am comandat-o. Dacă mă apucă şi aici mania de a strânge toate atlasele pe care le găsesc, I’m doomed.

Beaverland, part deux

Sâmbătă dimineaţa am fost cu Roxy la un fair, varianta canadiană a bazarurilor din satele româneşti (cel putin din sudul ţării, de unde le ştiu eu). Respectiv o adunătură de… fermieri (nu ştiu de ce, dar ori cum aş da-o nu-mi iese ţărani) care vin să-şi vândă produsele (variante 100% naturale la orice găseşti într-un deli). Destul de interesant, am luat şi noi câteva chestii pt acasă. Back home, era aproape 12 aşa că ne-am pregătit de plecare spre Toronto (e la o oră distanţă de Waterloo), să vizităm the CN Tower. Roxy iar a sunat-o pe Ana dacă vrea să vină cu noi dar nu a dat de ea.

A venit Cristi – prietenul Otiliei – ne-a luat pe mine şi pe fete şi-am plecat. Iniţial vroiam să mergem să luăm lunch-ul la restaurantul din turn – 360 – dar ăia serveau prânzul doar până la 2, după care închideau (!) până la 4 şi de atunci era dinner. Pt dinner erau completely booked, iar de ajuns în timp nu prea ajungeam cât să prindem lunch-ul. Aşa că am făcut un mic detour într-un orăşel de langa Toronto unde ştia Cristi un restaurant franţuzesc. Mai mult orientat spre breakfast, dar cu o abundenţă de fructe şi nişte deserturi absolut delicioase. Şi de dimensiuni considerabile…

Cu burţile pline ne-am continuat drumul spre Toronto. Turnul se vedea în depărtare cu mult înainte să ajungem la intrarea în oraş (cred şi eu, la cât de înalt e faţă de restul clădirilor…).

Odată parcaţi, dăm să căutam intrarea. Eram relativ aproape de turn, doar că aveam ditamai conference center-ul între noi şi el, şi ne-am gândit să încercăm să-l traversăm pe dinauntru, ca să nu pierdem timpul ocolindu-l. Înăuntru, ditamai sălile, iar noi încercând să găsim un pasaj care să ne scoată pe partea cealaltă. La un moment dat dăm de un lift şi ne gândim să încercam un etaj superior. Opţiuni: parter şi “exhibit floor”. Hai la exhibit floor… Urcăm, şi peste cine dăm plimbându-se pe acolo? Sora lipsă a clanului, domnişoara Ana. Care ieşise la plimbare cu mama prietenului (or smth). Hi, hi, bye, bye.

La turn am stat vreo 40 de minute la coadă sa urcăm, timp în care afară s-a întunecat. Drept care am avut parte de o privelişte mai interesantă – oraşul luminat şi împrejurimile – dar din păcate pozele au ieşit cam varză (că doar n-aveam trepied sau alte prostii). Am vizitat şi faimosul “glass floor” unde practic stai pe un geam securizat şi sub el… nimic. All the way down… 342m 😀

Am urcat şi în sky pod – gâlma aia din vârf care e la cea mai mare înălţime din lume – 147 de etaje / 447m 🙂 unde ne-a şi bătut vântu’ de ni s-a luat. Finally, când ne-am plictisit de frig şi de făcut poze am coborât înapoi pe pământ. Eu mi-am luat două suveniruri – un tricou şi o şapcă cu Canada – din gift shop-ul de jos şi apoi am ieşit să vedem ce se mai poate vizita. Respectiv am dat o tură prin împrejurimi, pe la Central Station şi apoi înapoi la maşina. And back to Waterloo…

Pe la 11 seara am ieşit din nou, this time for clubbing. Am fost întâi într-un local numit Revolution, vaguely gen Twice-ul din Bucuresti, only better 🙂 Muzică house, dance, hip-hop, chestii de dat din fund. Am petrecut vreo oră pe-acolo (timp în care am şi degustat diverse chestii) şi apoi ne-am mutat în ceva mai spre stilul Fire – un club numit Abstract. Unde teoretic trebuia să fie rock la greu, dar marea majoritate a timpului au cântat chestii mai… errr… americanii le zic goth, dar e ceva complet diferit de ce înţelegem noi prin rock gothic. E o chestie mult mai cuminte (cam prea cuminte, drept care o şi cam dau în lălăială)… However, deoarece eu mi-am continuat spree-ul de încercat noi băuturi, după nu mult timp eram într-o stare avansată de ebrietate, aşa că muzica nu prea mai conta. [Serios acum, nu ţin minte când a fost ultima dată când am băut de nu puteam să-mi ţin capul straight. În NY când merg clubbing sau la party-uri mai beau, dar şi dansez şi de obicei bag şi mâncare. This time, neither.] Totuşi în final clubul şi-a spălat păcatele (muzicale) pt că au băgat Land of Confusion de la Disturbed şi m-au făcut fericit. Head banging ftw!

Am încheiat seara (vorba vine, că era vreo 2 noaptea) cu ceva food, că se simţea nevoia. Roxy îmi povestise de o chestie numită Pita Factory şi suna interesant aşa că am mers s-o încerc. Very good (à la şaorma, dar îţi alegeai tu toate ingredientele), cu toate că la ce foame mi-era putea să fie şi din plastic, că tot mi-ar fi plăcut…

Duminică m-am sculat mai târziu ca de obicei şi am fost prin Waterloo să caut nişte cadouri pt prietenii din NY. La prânz am fost la un Mongolian Grill, echivalentul canadian a chestiei de langa mine, unde tot duc eu lumea 🙂 Care e destul de diferit faţă de ce am eu în NY, în sensul că ăştia nu dau şi cu apă peste chestii când sunt pe plită – drept care ies mai prăjite. Personal prefer cealaltă variantă, dar şi ce-am mâncat aici a fost bun. Chestie de preferinţe in the end.

Back home, făcut bagajele şi am plecat (cu un detour pe la o casă la care vroiau să se uite). Ne-am oprit un pic în drum – la Ana în Hamilton – şi de acolo drept spre State. La vamă era aglomerat, am stat cam o oră, dar asta a fost incomparabil mai bine faţă de ce era pe partea cealaltă… Pe drum am încercat să dorm în maşină, cu un succes variabil. La 6:30 eram în NY, în faţa casei, aşa că am făcut un duş rapid să mă mai trezesc, am desfăcut din bagaje şi am plecat la muncă.

Beaverland, part 1

Miercuri dimineaţa m-am prezentat la muncă încărcat de bagaje (ok, exagerez un pic, era doar o geantă de voiaj ceva mai mare, că doar în ea am reuşit să bag un cadou pt Roxy). Ziua a fost destul de slow, o grămadă de lume prezentându-se la fel ca mine cu genţi şi valize. Ca să vă faceţi o idee, ascultasem o ştire seara trecută la TV în care spuneau că în aceste 4 zile este cel mai mare trafic de pasageri în Statele Unite, şi că anul ăsta o să fie mai aglomerat decât în anii precedenţi. Iar the peak va fi miercuri seara 🙂 Well, măcar nu plecăm cu avionul, că sigur stăteam câteva ore prin aeroport.

Pe la prânz am primit un mail de la management că dacă vrem să plecăm mai devreme putem să o facem, că să avem un head start. Uite chestii de genul ăsta nu ştiau să facă ăia de la IA: acolo nu numai că nu am fi putut pleca mai devreme, dar nici nu aveam vinerea liberă. De unde rezulta o zi în care noi eram singurii fraieri care veneau la muncă, oraşul (adică Financial District, zona noastră) era mort (abia găseam unde să mâncăm la prânz) şi vă daţi seama ce moral aveam. Aşa a fost şi anul trecut, atât de Thanksgiving cât şi imediat după Craciun şi Anul Nou. Şi se mai miră ca le pleacă angajaţii…

Revenind la miercuri, eu oricum mă întâlneam cu tatăl Roxanei la 6 aşa că am plecat abia pe la 5. Am mers la Port Authority şi am luat un bus spre Jersey (el stă şi lucrează în NJ). Ne-am întâlnit repede şi fără probleme, ne-am suit în maşina şi am plecat. S-a condus încontinuu, cu trei pauze scurte de benzină & restroom. Prin vamă am trecut fără probleme, eu având green card-ul american şi el unul canadian. Am ajuns la Roxy în Waterloo la 4 dimineaţa, după 10 ore de driving. Am mers acasă la ei (actually “ele”, ca sunt Roxy, Otilia şi mama lor) şi am reuşit (fără să vrem) s-o trezim totuşi pe Roxy, drept care am mai stat un pic de vorba înainte de culcare.

Joi m-am sculat pe la 12, când Roxy era la muncă (îşi luase doar the last half of the day off). A venit şi ea acasă pe la 1, am mâncat ceva şi am ieşit la plimbare prin oraş. Am dat o tură prin downtown, am văzut unde a făcut facultatea şi apoi unde lucrează. Am fost şi înăuntru, mişto clădirea, atmosfera, colegii. Şi-am văzut şi bila pe care o are în loc de scaun 🙂

După turul cladirii ne-am plimbat un pic prin campus (au un mic lac în apropiere şi o padurice) şi apoi am mers la un irish pub cu câţiva colegi de-ai ei la bere.

Seara am fost împreună cu sor-sa şi nişte prieteni într-un club de dans unde aveau free salsa lessons (gasp!). Am dănţuit ce-am dănţuit (adică multe mişcări de dute-vino, un pas înainte doi înapoi, învârtituri, etc) după care ni s-a făcut foame şi am băgat o pizza.

Vineri, iniţial trebuia să mergem la Toronto, dar Otilia ne-a zis că ar vrea şi ea să meargă (era ziua ei de nume apparently) aşa că am amânat pe sâmbătă. Drept care am plecat la Niagara. Doua ore drumul, cu trecere prin Hamilton, unde stă cea de-a treia soră – Ana. Pe care Roxy a invitat-o cu noi la plimbare, dar ne-a refuzat. Am ajuns şi în Niagara, unde ne aştepta un curcubeu superb şi o grămadă de apă aruncată în sus de cascadă. Care după ce zbura un pic, se plictisea şi cobora rapid pe pământ, în capetele turiştilor care stăteau prea aproape de margine. Aşa că dacă vedeţi în poze lumea cu umbrele şi pelerine de ploaie, de-aia le au.

Evident că ne-am tras o grămadă de poze cu cascada…

După care am urcat în turnul de observaţie şi am făcut poze de la înălţime.

Când ne-am plictisit de poze am dat o tură prin împrejurimi şi pt că ni se făcuse foame am mers la Hard Rock Cafe să mâncăm. Foarte marfă atmosfera, muzica rock (duh!) şi mâncare bună. O grămadă de chestii pe pereţi, de la chitari la costume, toate trimise de divrese formaţii.

După masă am luat nişte suveniruri să duc în America (plus un tricou marfă cu Ozzy Osbourne care ar merge de minune în Fire 😉 ) şi am mai tras câteva poze la cascadă. Cât ne-am mai învârtit noi un pic s-a lăsat întunericul aşa că am tulit-o şi noi spre casă. Seara am mai făcut o ieşire – la biliard de data asta – dar n-am stat prea mult că eram obosiţi.

To be continued…