Party all night long

La 6 eram în Manhattan, să mă întâlnesc cu Yacine. Vine şi el şi luăm un bus cross-town, spre west side. Mergem într-o clădire mişto, undeva la etajul 14, unde stătea tipa la a cărei petrecere mergeam. Pe dominşoară o chemă Lara, e din Beirut (s-a cunoscut cu Yacine în primăvară, când amândoi au fost acolo pentru o nuntă) şi lucrează în PR la ABC (ăia cu Lost, Desperate Housewives, etc.). La ea acasă, cam linişte. Doar vreo 4 oameni, cuminţei, stăteau la discuţii… Gazda, foarte drăguţă (atât fizic cât şi personality-wise) era îmbrăcată într-un costum de albinuţă, că în trei zile venea Halloweenu’. Cum nu prea era mare lucru de făcut, i-am admirat apartamentul – foarte mişto, până acum toate apartamentele pe care le-am văzut în Manhattan au fost super – am ronţăit chestii (avea două mese pline cu bunătăţi – de la tortilla chips cu salsa şi guacamole până la căpşuni învelite în ciocolată) şi am ajutat-o să facă un ditamai ligheanu’ de sangria (taiat multe multe fructe şi turnat vin peste ele).

Încep să mai apară nişte tipi, mulţi costumaţi în tot felul de dubioşenii, dar şi unii cu chestii interesante (ca de ex “pimp-ul” care era la costum şi avea atârnat de gât ditamai orologiul de perete). Cum numărul de bărbaţi creştea vertiginos, Lara s-a grăbit să ne asigure (de mai multe ori) că are şi multe prietene, care or să vină, să stăm fără grijă.

Pe la 8-8:30, încep să curgă. Puhoi de lume frate, nici acum nu-mi explic cum de au încâput toţi în apartamentul ăla. Colegi de muncă, foşti colegi de facultate (domşoara a terminat Harvardu’) şi alţi cunoscuţi. As promised, multe gagici marfă. De conversat m-am conversat cu o blondă drăguţă (vecină cu gazda), cu o asiatică mignionă, dar foarte simpatică (room-mate de la Harvard) şi cu încă o tipă care – surprisingly – ştia câteva cuvinte în româneşte. Şi a fost foarte încântată că a dat de mine şi poate să-şi verifice vocabularul, de ex. să afle dacă zice corect “sânii mei sunt frumoşi” şi alte chestii din astea :-/ Ah, şi m-a sfătuit să nu mă mai prezint Chris, ci Cristian (cu puţin accent franţuzesc) că cică sună mai exotic şi sigur o să dau toate gagicile pe spate…

În rest, dans, bătură, the usual. Spre 10, când ne propusesem să plecăm spre party-ul lui Linh, abia puteai să te mai mişti prin casă, de câtă lume era (btw, nişte gagici din Liban absolut superbe). Dar curiozitatea a învins, aşa că ne-am luat la revedere de la fete şi am tulit-o downtown. Pe drum ne-a sunat Fitim că vine în Manhattan şi să-i spunem unde mergem ca să vină şi el. Am găsit clubul relativ repede şi ne-am înfiinţat înăuntru.

Linh avusese dreptate. În tot clubul, cu excepţia DJ-ului, barmaniţelor şi a vreo 5-6 oameni, erau numai asiatici. Şi asiatice 😀 îmbrăcate, care mai de care… Asta era petrecere de Halloween în toată regula, adică doar un procent minor (în care ne încadram şi noi) n-aveau costume. Si când zic costume… să vedeţi slutty nurses (accent pe slutty), poliţiste în leather şi mini jupe, tot felu’ de outfituri care de care mai skanky, inclusiv una îmbrăcată numai în lenjerie (sutien, chiloţei, stockings) şi cu două aripioare de îngeraş în spate 🙂 Interesant că tocmai avusesem o discuţie cu Yacine în metrou în care îmi zicea că citise un articol în Times că de Halloween până şi cele mai shy şi mai cuminţi fete se îmbracă as slutty as possible. E un fel de… socially acceptable. Eu unu, după ce-am văzut în noapte aia, îmi doresc să fie Halloween tot timpul anului…

Back to the club, am dansat-o pe Linh şi pe prietena cu care era până n-au mai putut, am băut nişte vodcă cu cranberry juice (btw, să vedeţi The Departed, e o fază mişto acolo cu cranberry juice :D) şi tot aşa până s-a făcut aproape 1. Fitim ajunsese şi el, dar nu prea se omora cu muzica (hip-hop mostly). Pe la 1 jumate Linh şi prietena ei au plecat, lăsându-ne pe noi trei singurei. Am mai stat vreo 15 minute şi am hotărât să ne cărăm şi noi, că Yacine ştia un băruleţ marfă în zonă. Acolo, Fitim a scos vreo 2 rânduri de shot-uri (primul era ceva cu lămâie, al doilea a fost vodcă) care ne-au adus la acelaşi level de understanding cu vreo trei gagici ce se zbănţuiau pe lângă noi. Cu una din ele – scoţiancă, venită la studii în State – m-am dansat tot restul nopţii. Simpatică foc gagicuţa, blondă, un pic plinuţă, semăna la faţă cu Claire din Lost.

Birthdays

Joi a început prost. For some reason n-am putut să dorm aproape toată noaptea aşa că m-am sculat şi obosit, şi fără nici un chef de nimic. Dar, fiind joi, măcar m-am înfiinţat la muncă cu ditamai cutia de donuts şi cu un caramel ice latte în mână, aşa că lucrurile au luat-o frumuşel în sus. La prânz m-am văzut cu o fostă colegă din România, de la SIVECO, care era în vizită câteva săptămâni în State şi căreia îi promisesem în Rom că o plimb un pic prin NY. Aşa că m-am văzut cu ea la bull (it’s hard to miss) şi am dat o tură prin împrejurimi: lower Manhattan, Battery Park, Wall Street. Când ni s-a făcut foame am mers să mâncăm la Mongolian Grill (eu fusesem şi ieri, dar i-am zis că merită să încerce, că nu mai vede aşa ceva 🙂 Naturally, i-a plăcut.

Seara, acasă, am ajutat-o pe Roxana cu bagajele – pleacă cu prietenul în Puerto Rico pt 4 zile (cadou de ziua ei) – şi mi-am refăcut resume-ul. Am updatat şi site-ul ăla de prezentare pe care-l am şi am făcut un simulacru de frontpage la domeniu. Then, off to sleep…

Vineri cum am ajuns la serviciu i-am trimis resume-ul lui Fitim, să-l dea mai departe la el la muncă (practic el mi-a zis de miercuri că ăia de la el vor oameni şi să-i dau resumeu’). Eu de muncit… pauză. Vorbeam cu lumea pe net, printre care cu domnu’ Elliott, fost senior developer la IA (Innovation Ads, firma la care sunt acum), care a plecat din firmă prin februarie. Paranteză: pt cei cu care am mai discutat subiectul, remember că atunci când m-am întors din Rom în februarie am găsit lucrurile cu fundu’ în sus, upper managementu’ luând alte decizii inteligente, gen spargerea grupului de programatori şi aducerea unui nou şef (un dobitoc) din afară. Aşa că Elliott s-a reorientat rapid şi a plecat la altă firmă. Back to our day, eu îi zisesem că vreau să mă car şi omu’ se arătase şi el interesat să mă angajeze. Well, stabilisem că ne vedem azi la lunch, eu cu el şi Scott (ei doi sunt prieteni de mult, Scott o să-i fie cavaler de onoare la nuntă, în ianuarie). So, cum ne pregăteam noi de mers la masă (stabilisem că mergem la un restaurant thai în Chinatown) îi pică lu’ Scott fisa că azi e ziua lui Elliott…

So, mă ofer voluntar să mă duc la J&R să-i luăm omului ceva, că tot n-aveam ceva mai bun de făcut. Când să plec, îl aud pe Michael (unul din noii colegi) că mă cheamă la lunch, că cică e ziua lui. Fuck. Zic nene, îmi pare rău, dar nu pot să vin (mi-era şi de faptul că omul îi invitase şi pe ceilalţi băieţi din vechea echipă, Yacine, Fitim, Ethan şi Eugene). Ce-i drept, cu ei mă tot văzusem la lunch-uri, pe El nu l-am văzut din februarie.

Long story short (ca prea bat câmpii de două paragrafe încoace) am fost şi i-am luat lui Elliott box setu’ de Firefly şi două jocuri de PSP şi pentru Michael setu’ de filme cu Indiana Jones. Da, ăla de l-am văzut şi noi în Rom. Lunch-ul a fost ok, mi-am luat niste pad thai (specialitate cu noodles) şi un thai ice tea (care e o chestie portocalie şi seamănă la gust un pic cu sucul de morcovi). Stat la poveşti despre ce şi cum, mai ales plănuit ce facem de bachelor party-ul lui.

Înapoi la muncă. Strâng lumea să îi dăm cadoul lu’ Michael, îl pun pe Scott să facă o diversiune (respectiv l-a chemat pe om la el în birou că cică avem un emergency, s-au buşit chestii şi e vina lui :D) şi după 1-2 minute de perpeleală am intrat şi noi cu cadoul. Felicitări, alea-alea, fericire maximă. Restul după-amiezii am frecat-o la mare artă cu un green frap în faţă şi cu muzica în urechi. Pe la 6 fără ceva, când să plec, primesc un telefon de la o duduie de la FlyCell (firma unde am trimis resume-ul, în caz că aţi uitat) şi mă întreabă dacă pot să vin luni la interviu. Scurt şi la obiect, stabilim ora 5 (seara, obviously). Îi sun pe ăştia să le zic că am interviul programat şi mă car.

În drum spre casă m-am oprit la Apple Store (pe 5th Avenue) că vroia Andrei să-i cumpăr iPod nano roşu, şi numai acolo se găsea. Here’s pics:

Când ajung acasă, urc sus şi aud voci din bucătărie. As in plural. Respectiv Roxana şi boyfriendu’, care venise să o ia cu bagaje cu tot. So, dau noroc cu’ omu’, nice to meet you, alea-alea. Sănătate şi virtute, ştiţi voi. Mi s-a părut ok tipul, dar el cred că nu era prea comfortable, că în 5 minute au tulit-o iepureşte, lăsând în urmă un mess de nedescris (Roxana probabil gândindu-se că bagajele pe care le-a făcut cu o seară înainte nu o să-i ajungă pentru cele 4 zile de mare şi soare, aşa că şi-a scos juma’ de şifonier şi l-a împrăştiat pe unde a putut). Eu eram invitat la un prieten în seara asta (Rob, fost coleg cu Bogdi) aşa că m-am schimbat repede şi am plecat şi eu.

La Rob am dat peste Bogdi şi Miguel (notă pt Andrei: de la el am trabucele alea ;)), am mâncat nişte paste făcute de Nicky (nevasta lui Rob) şi ne-am uitat la poze cu aia mică (au o fetiţă de câteva luni). După masă am ieşit noi, băieţii, să luăm o gură de aer şi să bem ceva. Tot căutând un loc unde să stăm am dat peste o gelaterie aşa că ne-am reprofilat spre nişte cupe enorme cu îngheţată. Şi când zic enorme, I mean it. Dintr-una într-alta subiectu de discuţie a ajuns la Slava (boyfriendu’ Roxanei, dacă aţi ratat primul post) şi a fost downhill from there. Ăştia l-au desfiinţat pe săracu’ băiat, au făcut atâta mişto de la sfârşit parcă trecuse peste el o turmă de elefanţi. Cu diaree… De-mi era mie jena 🙂

Back home, after midnight, straight to bed. A doua zi trebuia să merg la un party cu Yacine (dat de o prietenă de-a lui pe care a cunoscut-o în Lebanon) şi/sau la petrecerea la care mă invitase Linh (the asian one). După ce am investigat eu puţin orele de desfăşurare am tras concluzia că pot să le fac pe amândouă (prima era de la 5 la 10, după care se muta într-un club, a doua începea pe la 10). So, sâmbătă dimineaţa, alerg la Best Buy (la mall) să-i iau lu’ Adi nişte covers pt DS, cumpăr nişte chestii de ronţăit şi reviste pt Mihnea. Mă întorc acasă şi pune-te pe făcut pachet, cu tot ce şi-a comandat lumea când am plecat din Rom. Alina (colega de la SIVECO) se oferise să-mi ducă ea chestiile (plecă joi înpoi în România), dar cum era destule electronice am zis să n-aibă probleme la vamă. Tot de trimis aveam şi nişte chestii pt doi prieteni din Oregon (Sergiu şi Andreea, pt cine a auzit de ei), respectiv un pacheţel din România de la mama Andreei. Aşa că alerg cu pachetele la poştă, prin ploaie (că, deh, până atunci fusese soare), stau acolo vreo 15 minute până mă pune aia să completez formularele şi scap de magaoaie (yeah, it’s pretty big). Mă întorc acasă şi sun în România să-l felicit pe Horia de ziua lui (îmi luasem cartelă cu o zi înainte; încercasem să sun direct de pe tel acu’ o săptămână, la nunta unor prieteni, dar nemernicii de la Verizon nu-mi dau voie convorbiri internaţionale în abonamentul pe care-l am), vorbesc şi cu Andrei şi-i zic că am pus pachetul la poştă şi să-l aştepte în vreo 2 săptămâni. După care am început să mă pregătesc pentru petreceri…

More Yummies

Vin miercuri la muncă să aflu verdictul. Care (cum probabil ştiţi deja) nu era ce mă aşteptam. Respectiv Scott îmi spune că Iain nu vrea să-mi dea mărirea acum, ci să aştept 90 de zile. Nu ştiu pt ce… Mă iau puţin de Scott, că nu pricepeam care-i problema, tot ce ceream made perfect sense to me, la care ăsta zice să ieşim pe-afară să ne plimbăm un pic. Am mai avut noi ieşiri din astea când au mai fost nişte situaţii mai naşpa prin firmă, în care am mai aflat nişte chestii. So, ieşim la plimbare şi îl întreb what the fuck. Nu ştia să-mi zică mare lucru, decât că Iain s-a gândit că eu datorez firmei mult prea multe ca să merit o mărire right away (după 3 luni de vacanţă that is). Aşa că vrea să tragă de mine cât poate. Şi uite aşa mi-am adus eu aminte de ce au plecat toţi ceilalţi prieteni ai mei… Tot stresul şi dracii de la începutul verii, când eu nu îmi băteam capul pt că ştiam că oricum plec în Ro. Toate fazele naşpă cu ăştia, mai ales când au zis că pleacă. So I made up my mind. I-am zis lui Scott ok, zi-i că aştept 90 de zile, we’re all good.

Şi am ieşit la lunch cu foştii colegi – Fitim, Ethan si Eugene – care lucrează toţi trei la o firmă numită FlyCell. Detalii într-unu din posturile viitoare 😉 Cert e că am fost la Mongolian Grill again, şi că de data asta am făcut poze. Lo and behold, this is the good stuff:

De la stânga la drepta avem barul plin cu bunătăţuri din care îţi pui într-o tăviţa metalică ce-ţi pofteşte sufleţelul: noddles mostly, carne feliată fin, all kinds of vegetables (the black mushrooms rock!). Tăviţa merge apoi la doi gigei care îi trântesc conţinutul pe o plită încinsă şi încep să-l amestece cu niste beţe. Din când în când mai aruncă puţina apă peste el ca să nu se prindă şi îl ţin aşa până se face bine (1-2 minute). Nu tu ulei, grăsime or anything else. Rezultatul se pune frumos într-un container de plastic pe care fie îl iei cu tine, fie îl mănânci acolo. Yum.

Cu băieţii am discutat că vreau să plec şi au zis că se interesează la ei dacă sunt posturi disponibile. Au facut mişto de Iain şi decizia lui inţeleaptă, mai ales că acum rămane doar cu nişte noobs pe post de developeri. Paranteză: joi mă văzusem cu el pt prima dată de cand m-am întors din România şi se arătase f. happy să mă vadă. Şi îmi spune că, dacă anul trecut am avut profit de 14 milioane $ (am menţionat că suntem o firmă de vreo 30 de oameni, da?), anul ăsta se pare că o să facem peste 100. O sută. Milioane. De care sunt direct responsabil, eu şi ceilalţi care au plecat. Revenind la masă, Ethan făcea mişto că normal că nu mi-au dat mărirea, ce, vroiam să fie profitul 99 de milioane, 999 de mii şi ceva?…

După masă, înapoi la muncă. “Muncă” fiind o exagerare, pt că evident nu mai aveam nici cea mai mică tragere de inima să fac ceva. Am frecat menta la mare artă tot restul zilei, ocupându-mă de citit chestii pe net şi dat SMSuri lui Francis, Yacine cum că plec şi eu din firmă. Toată lumea m-a felicitat, normal.

La 6 am tulit-o că mă vedeam din nou cu Adela, prietena lui Poe, ca îi promisesem că o duc în Chinatown la ceva mişto: bubble tea. Care este o chestie cu ceai, lapte şi tapioca (the bubbles at the bottom), super bună. Se serveşte într-o cană mare cu un pai super gros să poţi să sugi alea. Good stuff. Cum ne era şi un pic foame, am luat nişte dumplings şi o porţie de chicken curry (care a venit şi cu o supă de sea weeds). Chestia din poză, unde o încercam eu cam circumspect. A fost bună.

Acasă, more mail. Se pare ca Wizardsu’ mă place de când mă duc la prereleasuri aşa că mi-a trimis card de membru DCI şi două textless cards (dintre care un Wrath of God foil). Pentru cei care n-au înţeles o iotă din fraza precedentă, e vorba de jocul ăla cu carţi, Magic: the Gathering, pe care îl jucam pe vremuri cu Adi, Poe, Bons şi Conrad. Ce vremuri…

Office Space

Şi a mai început o săptămână… Luni m-am dus la muncă pus pe fapte mari, respectiv vroiam să-i cer lui Scott o mărire de salariu şi titlul de senior developer (makes perfect sense având în vedere că sunt cel mai experimentat din echipa actuală, şi singurul cu vechime în firmă). Well, când am ajuns la serviciu am găsit un mail de la el că îşi ia o zi liberă şi că nu vine azi. So, amânăm discuţia pe marţi. Aveam un task cu o problemă mai dubioasă şi most of the day am stat încercând să înţeleg de ce crapă sistemul când primeşte date pt un anumit client. Săpat prin loguri de Apache, fişiere de debuging PHP şi toate drăciile cu putinţă, mai ales dump-uri de SOAP calls, care arată ca naiba. Şi lungi peste măsură, de trebuie să scrollezi doişpe ecrane ca să găseşti structura XML de la payload. Oh well, la sfârşitul zilei (după ce ajunsesem să citesc şi RFCuri de HTTP) am găsit bug-ul, respectiv un whitespace mârşav ascuns într-un php care la momentul oportun dădea peste cap toata şandramaua. Mda, un spaţiu nenorocit.

Ah, am şi câteva poze din office. A treia e un suvenir pe care l-a adus un coleg de-al nostru din Croaţia. Ştiu ca e infantil, dar nu pot să nu zâmbesc cu gura până la urechi de fiecare dată când văd chestia aia…

Seara era plănuită o cină în oraş, în Chinatown, Francis ademenindu-mă cu un Peking duck (good stuff) sau pork dumplings (tot good stuff, nu seamănă cu nimic din ce avem în Ro aşa că nu vă luaţi după nume). Până la urmă ne-am strâns 4 oameni şi am mers pe a doua variantă: pork dumplings, jellyfish, clams, orange beef. Toate absolut delicioase, jellyfishul de ex era o chestie kinda gelatinoasă, dar foarte tasty. După ce ne-am umplut bine burdihanele ne-am cărat şi noi la casele noastre.

Acasă, printre mailul zilnic am găsit o broşurică de la Bank of America despre credit card, cu protection plans şi alte rahaturi. M-a distrat că printre chestiile pt care nu mă despagubesc în caz de utilizare frauduloasă se numără şi “acts of God“…

Restul serii am citit PC Gamerele venite când am fost în Ro, în timp ce Roxana îmi monopolizase calculatorul. For work cică.

Marţi iar m-am prezentat cu forţe proaspete, dar până seara n-am reuşit să-l răpesc pe Scott la un meeting (fusese în Florida săptămâna trecută şi era nebunie pe-aici). I-am zis ce vreau, a zis ok, toate bune şi frumoase, a rămas că vorbeşte cu Iain (presidentu’). Că veni vorba, ştiu că în română “preşedinte” înseamnă cu totul altceva decât “director”, dar aici firmele au CEO şi (uneori) president. În cazul nostru, cei doi sunt 2 puşti de vreo 25 de ani, despre care v-am menţionat deja de câteva ori că sunt milionari…

Seara, cam acelaşi lucru. Mi-am instalat WordPressu’ (softuleţu de blog) pe domeniu şi cam atât. Asta după ce m-am luptat să o scot pe Roxana de la calculator unde se chatuia cu boyfriendu de câteva ore. Chestie care nu m-ar fi deranjat dacă nu mi-ar fi zis “în 10 min termin” cu 50 de min înainte…

Spanish Maxim cover

mda…

Hustle Swagga

Şi a venit şi weekend-ul… Sâmbătă am dat o tură pe la mall să-mi iau o pereche de pantofi (needed one) şi m-am uitat un pic şi după haine. M-am gândit că dacă tot o să le cer ăstora mărire de salariu şi titlul de Senior Developer aş putea şi eu să vin la muncă cu o cămaşă pe mine (as opposed to a ThinkGeek t-shirt), dar cum mă cam grăbeam, am lăsat asta pt a doua zi. Motivul era că fusesem invitat la un party pe seară, respectiv un hip-hop album release party. Oh yeah.

Invitaţia a venit de la unul din colegii mei de muncă (pe nume Ray) care mi-a trimis un mail joi cu ea. Eu, habar-n-având ce e cu ăia din poză. îl întreb daca sunt prieteni de-ai lui sau dacă îi cunoaşte, la care ăsta zice “păi ăla din drepta sunt eu”… :-/ Mă uit eu mai bine şi aşa era (mă rog, la muncă Ray nu arată ca în poza aia, dar el e). So, mai mult curios decât altceva, zic că vin. Vorbesc cu Yacine (îl ştiam fan hip-hop aşa că eram sigur că o să vină) şi stabilim să ne vedem la 9 în faţa locului repectiv. Zis şi făcut, la 9 şi ceva urcăm sus, unde spre deosebire de ce mă aşteptam (un club plin de oameni) am dat peste un apartament micuţ, folosit pe post de studio de înregistrări. Înăuntru, Ray & the other dude şi câţiva prieteni. Eu şi Yacine deja ne aşteptam să fim singurii albi din toată casa, dar încet-încet au început să apară tot felu’ de gigei cu dom’şoare blonde la braţ. Mai târziu au venit şi nişte hispanici, care la prima vedere păreau abia ieşiţi din pârnaie (serios acum, o fi fost petrecere de negri, dar albii erau mai scary decât ei) dar care s-au dovedit a fi destul de friendly. Chestie care a fost valabilă pt toţi invitaţii, mostly fiind prieteni de-ai ăstora. De la noi de la muncă a mai venit Jake, aşa că noi 3 am stat frumuşel într-un colţişor aşteptând să se întâmple ceva. So far, loud music şi unii care filmau pe acolo (făceau un documentar despre formţie or smth). Am băgat nişte lichior în noi şi parcă ceva vodcă cu juice.

Pe la 11 făra ceva lui Yacine i s-a făcut foame (mă rog, foame îi era de când veniserăm, dar atunci a început să guiţe), el fiind vegetarian şi aştia la party neavând decât nişte platouri cu pui şi chipsuri. So, am ieşit pe afară să luăm ceva bucate la măsea. Cum domnu’ era singurul înfometat, l-am lăsat pe el să aleaga unde mergem, eu şi Jake zicând că o să ronţăim ceva puţin. Aşa că Yacine se gândeşte să ne ducă la un restaurant ethiopian (el a crescut in Ethiopia) că tot nu fusesem niciodată. Noi adică.

Am mers vreo 15 min până am ajuns undeva spre Tenth Avenue şi de acolo un pic în sus şi am dat de local. Interiorul foarte drăguţ, tradiţional presupun, cu măsuţe mici, circulare, din rafie. Scaune la fel. Yacine a comandat un “vegetarian platter” pe care îl puteţi şi voi admira în poza de alături. Chestia a venit cu… pâine sort of, care arăta ca nişte lipii, dar mai închise la culoare şi puţin unsuroase. Dar partea cea mai naşpă e cum miroseau… Durere, nu altceva. Cam cum ar mirosi o bucată de pâine lăsată vreo două săptămâni să mucegăiască, după care e dată prin oţet şi ulei. De gust, la fel. Ni s-a explicat că nu se mănâncă singură, ci se rupe în felii şi se apucă stuff din farfurie cu ea. Am încercat şi era destul de ok, unele din chestiile de acolo fiind interesante ca gust şi mascând complet oribilitatea aia de pâine. Obviously, n-am mâncat prea mult…

Ne-am întors pe la 12 la party, ca să aflăm că ăştia au cântat în timp ce noi eram la masă 🙁 Missed it, dammit. Chiar eram curios să-l văd pe Ray (un băiat foarte cuminte şi liniştit) dându-i cu hustlin’, hood şi bitches. Ah, pt curioşi, puteţi asculta albumul băieţilor aici (asta fac şi eu în timp ce scriu acum). Party-ul a mai ţinut până pe la 1, când lumea a început să se care. Am plecat şi eu cu Yacine, care iniţial vroia să se mai ducă la un party undeva, dar s-a gândit că e prea obosit şi mai bine se duce acasă. Eu, la fel. Am luat metroul (în New York metroul merge non-stop, chit că nu toate liniile) şi pe la 3 eram acasă.

Duminică am fost la cumpărături again şi m-am întors cu pantaloni, cămăşi şi plovere cât să mă ţină toată iarna. Pe la prânz s-a întors şi Roxana (de obicei rămâne la boyfriend de vineri seara până duminică) şi am mers la mătuşa ei, la masă. A venit şi Linh (o prietenă de-a Roxanei, pt cine nu a auzit de ea) şi am stat şi cu ea la palavre. S-a luat de mine că mă duc la party-uri (deja avusesem câte una pe weekend) şi nu o chem şi pe ea. Well, aici în State, party-urile sunt în general open to everyone şi poţi să vii cu câţi prieteni doreşti. Chiar e recomandat, că aşa mai cunoşti lume nouă. Chestie cu care eu nu sunt obişnuit, în România petrecerile fiind doar pentru invitaţi (care trebuie să şi anunţe dacă vin cu cineva). Or at least party-urile la care am fost eu :p Well, just for that, Linh m-a invitat sâmbăta viitoare la un party de Halloween, dat de unul din cunoscuţii ei. M-a avertizat ca o să fie un all-asian party, de parcă m-ar fi deranjat 🙂 Şi Yacine menţionase ceva pt sambăta următoare aşa că a rămas că o să văd unde mă duc.

PC Gamer

Întrerupem puţin povestea pentru un moment publicitar. Pentru cei ce nu ştiu, eu sunt mare fan al revistei PC Gamer, ediţia UK (există şi ediţie US, ofc, dar e mai… lame). Revista este absolut bestială, articolele scrise mişto şi funny, o plăcere să le citeşti. Cred că singura asociere pe care pot să o fac este cu Game Over-ul românesc, prietenii ştiu de ce 😉 Well, am primit cadou de ziua mea de la Roxana un abonament pe un an (eternally grateful) aşa că lună de lună am primit prin poştă revistuţa. Când m-am întors acum în State, după 3 luni în Ro, am găsit un tenc de mailuri şi reviste (mai îmi vine Time, un Game Informer de când am cumpărat ceva de la GameSpot şi mi-au dat un abonament gratis, o revistă de Magic) printre care şi 4 PC Gamere. Oh, joy! Drept urmare primele 2 saptamâni mi-a petrecut naveta cu metroul (fac o oră până la muncă) citindu-le.

Cum îmi place să shareuiesc chestiile marfă cu lumea (hmm, speaking of sharing, a certain t-shirt comes into mind… :p) m-am apucat să scanez câteva articole, pt review-uri marfă sau info on cool stuff. Enjoy, there’ll be more to come.

Yummies

În urmâtoarele zile mi-am făcut toate poftele culinare, hăpăind toate bunătăţile de care am fost lipsit timp de trei luni. Miercuri mi-am luat salată de fructe de la chinezii de jos (am mâncat fructe de la ei toată iarna trecută) şi am luat prânzul cu foştii colegi (care lucrează în apropiere) la Mongolian Grill. Joi dimineaţă am adus donuts, cum obişnuiam să fac înainte să plec. Se pare că lumea a ţinut minte tradiţia, că s-au înfiinţat să înfulece. Kamicia m-a “certat” că atat timp cât am fost în România a slăbit 10 pounds şi acum o să le pună la loc dacă m-am întors cu donuts on thursdays şi biroul plin de dulciuri. La prânz avea poftă de pizza, aşa că am mers la Prazo pt delicioasa vodka sauce pizza (pictured). Nu mă întrebaţi ce legătură există între vodcă şi vodka sauce, că n-aş putea să vă spun. Dar pizza e super bună 🙂

Seara m-am văzut cu Adela, prietena lui Poe, care e aici pt 6 luni la un doctorat. Am ajuns mai devreme la întâlnire aşa că mi-am petrecut o bună bucată de timp în Toys ‘R Us, admirând secţiunea de LEGO. Am făcut şi câteva poze, dar fără blitz aşa c-au ieşit cam blurry.

Cu fata am fost la Olive Garden, un chain de restaurante italieneşti destul de mişto şi ne-am petrecut seara povestind despre România, Spania şi punctualitatea legendară a lui Poe.

Vineri a trecut foarte uşor, Scott fiind plecat în Florida (avem nişte offices şi acolo) aşa că am avut o zi liniştită, fără nici o bătaie de cap. Mi-am reluat obiceiul de a face un Starbucks run pe la 3-4, pentru a mă aproviziona cu băutura favorită: green tea frappuccino, prescurtat green frap, alintat green crap. Chestia verde din poză (the other thing e un banana-coconut frappuccino). Good stuff.

Seara, acasă, m-am hotărât în sfărşit să-mi iau domeniu (mă bătea gândul de ceva vreme să am un domeniu personal şi ceva hosting) aşa că m-am pus pe săpat de nume. enderusa.com era available, dar vroiam ceva mai “oficial” ca să pot să-mi pun şi resume-ul pe el. Pt blog & chestii aş fi preferat un nume mai cool, dar cum n-am găsit mare lucru am luat într-un final cristianradu.com şi cristianradu.name (redirectat la primul). Mi-am luat şi hosting, de la GoDaddy, respectiv un plan cu 500GB pt 7$ pe lună. So far, foarte mulţumit.

Departing

Luni, prima zi de muncă… Ştiam de la Scott de vineri că ne-am mutat sus la etajul 14 (până acum stăteam la 13) aşa că nu numai colegii erau noi, ci şi împrejurimile. Am găsit biroul pregătit, cu un calculator nou în cutie lângă el. Practic dimineaţa mi-am petrecut-o asamblându-l şi instalând chestii (adusesem pe flash drive nişte softuleţe, mai puţin Tillianu pe care îl uitasem. so n-am fost online toată ziua). Am făcut cunoştiinţă cu lumea nouă (devteam-ul are acum 4 gigei noi, 2 pe care îi ştiam dinainte şi unu care a venit de la alt departament) şi i-am scos la lunch să mai spargem gheaţa. Am fost la restaurantul indian de lângă noi, alegere ce s-a dovidit foarte inspirată. Au mai venit câţiva colegi de la alte departamente şi-am stat la palavre.

Restul zilei am cam frecat menta, instalând şi configurând softuleţe. Seara când am ajuns acasă am găsit pachetul de la Amazon pe care-l comandasem joi. Amazon Prime rules!

Next day, pretty much the same. Nu pot să zic că m-am spetit muncind, ce-i drept nici n-am avut cine ştie ce taskuri. Seara m-am văzut cu Francis şi Yacine şi am mers să vedem The Departed (IMDb | Official Site | Trailer). Super marfă filmul, în regia lui Scorsese. Jack Nicholson joaca rolul unui mafiot irlandez care îl recrutează de mic pe Matt Damon şi îl ajută să intre în Poliţie, la brigada anti-crimă-organizată. În aceeaşi promoţie cu el e şi Leonardo DiCaprio, care deşi provine dintr-o familie cu antecedente dubioase, vrea să intre în brigada menţionată. Drept urmare este trimis undercover să lucreze pt Nicholson, rezultând o poveste de toată frumuseţea. Nu mai spun mai multe, vedeţi filmul că merită. Bestial personajul lui Mark Wahlberg, are nişte replici super tari, mai ales când are draci 🙂 Go see this movie.

When I was growing up, they would say you could become cops or criminals. But what I’m saying is this: When you’re facing a loaded gun, what’s the difference?

Cine-a pus partyu’n drum

După vreo două episoade de Entourage, de dimineaţă (pentru valori foarte mari ale dimineţii) m-am dus până la Mall să iau prânzul. Şi Mall-ul de aici, ca şi alea din România au un floor plin cu toate restaurantele/fast-foodurile posibile unde te saturi numai dacă dai o tură pe la toate şi încerci free sample-urile. Între timp mă sună var-miu şi-mi zice că diseară o să fie un party la ei acasă (toţi studenţii români din Bloomfield stau la gramadă într-o casă cu 2 etaje) şi dacă nu vreau să vin şi eu. Normal că m-am arătat interesat, şi a rămas că la 8:30 ne vedem la Port Autority, să luăm busul împreună (el lucrează în Manhattan).

Între timp mă mai uit peste oferte de apartamente şi găsesc unul la o stradă de noi, nici 3 minute de mers. Aşa că dau un telefon şi vorbesc cu proprietara să mă duc să-l văd. Destul de spaţios, cu terasă în spate, cam scump (1.450$) dar per total nu m-a impresionat prea tare. Aşa că i-am mulţumit frumos şi m-am întors acasă. Una peste alta am hotărât să mai aştept cu mutatul, să văd întâi ce fac cu serviciul (unde ori îmi măresc ăştia salariul considerabil, ori mă car).

Restul după-amiezii a fost neinteresant, aşa că fast-forward la 8:30, când alergam ca nebunii să prindem busul (my fault, am uitat că în weekend metrourile vin mai rar). Ajungem la gate, busul nu venise încă. Şi stai la poveşti, cu ce-a mai făcut el pe aici, ce mai e prin România, una alta. Timp de 40 de minute, cât a întârziat busul… Apparently în afara orelor de vârf, schedule-ul e mai mult.. aproximativ 🙂

Pe la 10 fara ceva eram în Bloomfield, la ei acasă. Party-ul începuse deja, pe lângă români (din care eu cunoşteam doar o parte, că venise în vară tranşa a doua de studenţi) erau niste turci, coreeni, japonezi şi nişte ruşi, toţi prieteni/cunoscuţi ai ăstora din casă. Am făcut şi eu cunoştinţă cu noii români (vreo 7 baieţi şi 6 fete), am mai dat peste feţe cunoscute din vreme în care mă duceam şi eu la colegiu (sysadminu’ de ex) şi-am stat la poveşti cu foştii colegi despre ce mai e prin ţară. În rest, băutură (la care am contribuit şi eu cu nişte palincă din Rom), muzică, tot tacâmul. Atmosfera ok, s-a dansat, învârtit, ţopăit, toate cele. Highlightu’ serii a fost să văd doi japonezi făcuţi mangă bălăngănindu-se pe “Cine-a pus cârciuma-n drum”. Brilliant.

Pe la 3 s-a dat stingerea, lumea ridicându-se de pe unde căzuseră şi plecând frumos la casele lor. Eu am rămas cu românii şi-am mai stat vreo oră şi ceva uitându-ne la Discovery şi nişte South Park, până ni s-a făcut somn şi ne-am culcat.

A doua zi ne-am sculat pe la 11, oră la care var-miu se întorcea la muncă în New York. Şi-a luat maşina de data asta aşa că am venit împreună până în Manhattan, după care eu am luat metroul spre casă. La puţin timp după mine a ajuns şi Roxana, şi am plecat împreună la mătuşa ei (unde obişuiam să mergem în fiecare duminică la prânz, să fim îndopaţi). Iar poveşti despre România, despre bunicii Roxanei, iar morală ca de ce ne-am despărţit (şi ai mei şi ai ei au lucrul ăsta în comun), discutat viitorul apropiat. După masă am trecut un pic şi pe la tatăl ei (stă în acelaşi bloc) şi ne-am întors acasă. De obicei duminica între 8 şi 10 sunt Simpsons, Family Guy, American Dad şi War at Home, aşa că de fiecare dată avem program de televizor. Nu şi de data asta, că era un meci de baseball care s-a prelungit frumos până la 10. Bastards.